Ministrul Transporturilor susţine că FMI şi CE sprijină privatizarea CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat luni, 2 august, înaintea şedinţei conducerii centrale a PDL, că Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană susţin privatizarea companiei CFR Marfă, procesul fiind pregătit de autorităţile române.

Întrebat în ce stadiu se află privatizarea CFR Marfă, ministrul a precizat că, în prezent, există studiul de fezabilitate, autorităţile române făcând pregătiri în acest sens.

„Este (privatizarea CFR Marfă – n.r.) pe drumul pe care l-am stabilit. De altfel, delegaţia FMI a constatat acest lucru şi ne-a încurajat să mergem pe această direcţie. Noi trimitem toate aceste lucruri şi la Comisia Europeană pentru a primi un accept de acolo, dar cei care erau prezenţi de la CE ne-au asigurat de suportul lor pentru toate aceste măsuri”, a susţinut Radu Berceanu.

Societatea CFR Marfă este deţinută în totalitate de statul român, prin MTI, şi controlează, după ultimele date disponibile, 76 la sută din volumul total de marfă transportat în România pe calea ferată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata