Miron Mitrea: Nu performanţa şi duritatea opoziţiei vor aduce electoratul către PSD

Electoratul nu va fi atras către social-democraţi prin „performanţa” şi duritatea opoziţiei, ci prin proiectele politice noi, a declarat vineri (22 ianuarie 2010), senatorul PSD Miron Mitrea, cu prilejul unei dezbateri organizate de Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai”, pe tema viitorului stângii româneşti.

El a criticat faptul că „PSD şi-a închis uşile şi a avut un mod extrem de nepopular de promovare” a politicilor sale, ceea ce a făcut ca o parte a populaţiei cu orientări de stânga să nu mai vină către acest partid. Mai mult, Mitrea a arătat că o parte a electoratului de stânga „simte o stare de repulsie faţă de PSD„. „Nu performanţa şi duritatea actului de opoziţie ne vor aduce electoratul la partid, ci capacitatea de a propune proiecte politice noi.

O generaţie de lideri este chemată să dea credibilitate unor astfel de proiecte şi este mai important să ne concentrăm pe ceea ce vrea electoratul decât pe jocurile interne. PSD ar trebui să fie mult mai apropiat de electorat, să ne îndepărtăm cât mai mult de zona administrativă, să nu mai fie o atât de mare confuzie între membri politici ai unui partid şi să nu mai facem o politizare atât de brutală a sistemului administrativ. Nu acesta este modul de reformare al statului român şi nici al partidelor”, a spus senatorul PSD.

Potrivit acestuia, politica nu poate fi redusă la o luptă de putere între partide, în timp ce politicienii ar trebui să se gândească cum nu mai vor să trăiască oamenii, înainte de a veni la putere. Miron Mitrea consideră că instituţiile statului trebuie să devină mai transparente, apreciind în context că „raporturile dintre stat şi cetăţean sunt aproape ca în perioada comunistă”.

„Statul român este astăzi slab şi tinde să concentreze resursele într-o singură mână, deşi sunt puţine, şi nu putem fi de acord cu acest lucru. Instituţiile statului sunt în colaborare, nu în competiţie. Vrem un stat puternic, social-democrat, cu instrumente puternice de reglementare în ceea ce priveşte piaţa liberă”, a spus fostul ministru al Transporturilor.

El mai crede că PSD ar trebui să aibă grijă ca bugetul statului să fie o sursă pentru investiţii majore şi pentru sprijinul populaţiei active în acest sens. Mitrea spune că PSD „a beneficiat”, în ultimii ani, de o inconsistenţă a managementului politic. Pe de altă parte, Miron Mitrea crede că România nu poate trece astăzi la sistemul unicameral – atipic pentru ţara noastră, dar crede că Senatul ar putea deveni, pe modelul sistemului american, un reprezentant al regiunilor, al teritoriului, în timp ce Camera Deputaţilor ar urma să rămână principalul for de dezbatere politică a ţării.

Referindu-se la sistemul electoral, practicat la ultimele alegeri, Mitrea crede „că nu putea fi găsit unul mai prost”, el fiind adeptul ”unui sistem majoritar”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata