Moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe aduse la Constanţa

Arhiepiscopia Tomisului organizează marți seară, 22 aprilie, de la ora 18.00, în ajunul praznicului celui cunoscut în religia creștină drept „Purtătorul de Biruință”, o procesiune urmată de Slujba Vecerniei, cu prilejul aducerii spre închinare a raclei cu moaștele Sfântului Gheorghe, la Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe”, din Constanța.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei, Călin Gavrilaș, relicvele au fost donate de cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și vor fi depuse definitiv, spre închinare, în lăcașul de cult creștin-ortodox constănțean.

Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța este cunoscută în rândul credincioșilor și datorită faptului că pictura este realizată de marele artist Nicolae Tonitza.

Miercuri, Biserica „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Constanța își va prăznui hramul, prilej pentru arhiepiscopul Teodosie de a săvârși aici Slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (270 — 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de toate Bisericile creștine tradiționale, pe data de 23 aprilie. Potrivit izvoarelor istorice, s-a născut în Capadocia (Asia Mică), într-o familie creștină, tatăl său fiind general roman. La vârsta de 30 de ani a devenit, la rândul său, general în armata împăratului Dioclețian (284 — 305). Sfântul Gheorghe s-a ridicat  împotriva hotărârilor anticreștine ale Consiliului de la Nicomedia (Asia Mică) din 303, fapt ce i-a adus persecuții din partea lui Dioclețian. A suferit supliciul martirajului fiind torturat, otrăvit și mai apoi decapitat.

Cercetările istorice mai recente afirmă că Sfântul Gheorghe a murit ca martir în Palestina, în cetatea Diospolis, lângă Lidda (Lodd), cu puțin timp înaintea domniei lui Constantin. Eusebius, episcop al Cezareei din Palestina și apologet creștin, îl menționează ca martir atunci când relatează despre Consiliul de la Nicomedia (303).

Moaștele Sfântului Gheorghe au fost așezate în orașul Lidda (Lodd), unde s-a creat un pelerinaj permanent al creștinilor, încă din antichitate, pentru închinare. La Biserica din Lidda (Lodd) se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță.

Mai multe date certe, despre viața sa, nu se cunosc, neexistând niciun document epigrafic al epocii. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior.

În țara noastră, Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, fiind totodată unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel.

Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu, de la Muntele Athos. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreților, fermierilor și al bolnavilor de lepră.

Praznicul Sfântului Gheorghe este asociat cu începutul verii pastorale, așa cum Sfântul Dumitru anunță încheierea acestui sezon.

Tot tradiția populară spune că există o înțelegere cosmică între Sân-George și Sânedru: când cântă broaștele pentru prima dată în an, Sân-George ia cheile de la Sânedru pentru a „deschide” drumul vegetației la viață. De Sfântul Gheorghe se împodobesc casele cu plante care simbolizează renașterea naturii.

Ajunul sărbătorii, 22 aprilie, este cunoscut sub numele de Sângiorzul vacilor sau Alesul și este sărbătoarea ciobanilor. Obiceiul marchează începutul anului pastoral când, potrivit tradiției, se aleg ciobanii, miei și locul viitoarei stâne. Tot atunci se pregătesc oile pentru muls și se prepară primul caș.

Tot în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, se crede că spiritele malefice și strigoii umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiție, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante precum usturoiul, rugul de măceșe, pelinul, rostopasca sau leușteanul. De asemenea, gospodarii obișnuiau să aprindă focuri rituale, cântau din bucium, produceu zgomote și săvârșeau pomeni, pentru îmblânzirea morților deveniți strigoi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata