Modelul metropolitan al Clujului este „o urnă de incinerare a comunităţii maghiare”

Europarlamentarul Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European şi preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), se opune creării zonei metropolitane a Clujului, oraş despre care spune că ar trebui să aibă un statut special precum Bruxelles.

„Modelul metropolitan nu este prietenos, este doar o urnă de incinerare a comunităţii maghiare”, a declarat, miercuri (18 august 2010) seara, Laszlo Tokes, în discursul de deschidere a manifestării „Zilele Culturale Maghiare din Cluj”.
El a criticat politica derulată de-a lungul anilor în România prin care susţine că s-a realizat „schimbarea procentajelor grupurilor etnice” şi consideră că acelaşi efect de modificare a procentajelor respective s-ar petrece prin realizarea unei zone metropolitane prin care mai multe localităţi învecinate s-ar alătura municipiului Cluj-Napoca.

Laszlo Tokes a mai spus că prin obţinerea unui statut similar Bruxelles-ului, unde trăiesc mai multe etnii, maghiarii din Cluj-Napoca ar putea să-şi păstreze mai bine identitatea culturală. Laszlo Tokes participă, la Cluj-Napoca, la prima ediţie a manifestării intitulată „Zilele Culturale Maghiare din Cluj”. Manifestarea este organizată de CNMT şi de UDMR, în perioada 18-22 august.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata