Moroşanu va lupta împotriva celui mai înalt luptător din lume, pe 19 iunie, la Superkombat Constanţa

Cătălin Moroșanu va lupta din nou în România, după o pauză de un an, tot la Constanța, vineri 19 iunie, în cadrul celui de-al treilea Superkombat World Grand Prix din 2015, o gală transmisă în direct în 93 de țări și în care vor mai lupta campionul mondial Andrei Stoica, dar și Sebastian Ciobanu, potrivit unui comunicat.

După ce confruntarea cu Badr Hari a fost amânată pentru 27 noiembrie, Moroșanu îl va întâlni la Constanța pe olandezul Colin George, care are același antrenor ca și Badr Hari, pe Mike Passenier. George este în prezent cel mai înalt kickboxer în activitate din lume, la 2,07 metri, diferența dintre el și luptătorul român fiind de 25 de centimetri.

„Dacă tot a fugit până acum Badr de mine, deși avem un contract semnat, după meciul ăsta va avea toate motivele să se teamă. Îl voi distruge pe George, olandezul își va dori să nu fi acceptat meciul ăsta. În plus, la Constanța mă simt ca acasă, am câștigat de fiecare dată, iar publicul este unul foarte cald”, a declarat Moroșanu, care va avea primul său meci oficial după ce a câștigat show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, fiind declarat „Regele Junglei”.

În co-main-eventul galei, ‘Mister KO’ Andrei Stoica se va duela cu francezul Abdarhmane Coulibaly, într-un super-fight, ultimul înainte ca românul să își apere centura mondială pe 1 august. Originar din Mali, Coulibaly a fost în 2013 campion mondial, atât la amatori, cât și la profesioniști, iar în cariera sa a câștigat împotriva unor sportivi precum Sahak Parparian și Alexei Kubin.

Printre românii care vor mai lupta în super-gala de la Constanța se numără Sebastian „Fiul lui Dracula” Ciobanu, Cristian Ristea, Mirel Iacob și Alexandru Nedelcu, dar nu vor lipsi nici cei mai buni sportivi originari din Dobrogea. Printre aceștia, Alex Filip, cel care în 2014 a reușit KO-ul anului, campionul de MMA Cătălin Cășaru și Mădălin Crăciunică.

Prețul biletelor va fi de 30 de lei, iar acestea vor putea fi achiziționate începând de joi din rețeaua eventim, magazinele Orange, Germanos, Vodafone și Domo din toată țara. Evenimentul va fi transmis în direct de Sport.ro în România, începând cu ora 20,00, și de Eurosport la nivel internațional. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/Catalin-Morosanu

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata