Nanu (Trezorerie): Ministerul Finanţelor vrea să lanseze în prima jumătate a anului o emisiune de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) ar putea lansa în prima jumătate a anului o emisiune de titluri de stat pentru populație, cu o maturitate între 1 și 3 ani, iar denominarea va fi mai mică decât pe interbancar, de 1.000 de lei titlul, a declarat marți Ștefan Nanu, directorul Trezoreriei, la Bursa de Valori București (BVB).

„Este o emisiune de redebut al noastru pe segmentul acesta, de retail. Nu am mai emis pentru populație din 2005, când emiteam în formă materializată. Deci, este un instrument cu totul nou și am vrea să fie un succes. Randamentele la care emitem noi, statul, sunt destul de mici”, a subliniat Ștefan Nanu.

Acesta a adăugat că trebuie să se găsească un moment de piață favorabil.

„Foarte importantă va fi strategia de marketing. Vom merge pe multe fronturi. Va fi probabil un program de prezentări prin orașele mari din țară, vor fi niște prezentări la Ministerul Finanțelor, la Bursă, trebuie foarte bine marketat. Și am ales unul dintre criteriile cele mai importante în procesul de selecție a băncilor din sindicat: distribuția, puterea de vânzări. Ne interesează foarte mult distribuția acestei emisiuni. Ca și maturitate va fi probabil în orizontul 1-3 ani, doi ani e foarte probabil”, a mai spus directorul Trezoreriei.

Ștefan Nanu a precizat că se va merge pe o denominare mai mică decât pe interbancar.

„Probabil vom încerca la 1.000 lei titlul și volumul vom vedea… în funcție de cerere. Nu va fi un volum mare, precum cel emis de Primăria Capitalei”, a mai spus Ștefan Nanu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata