NBCUniversal a prezentat noul său serviciu de streaming ce va fi lansat în luna aprilie în Statele Unite

NBCUniversal, filială a grupului american Comcast, a prezentat joi viitorul său serviciu de streaming video, accesibil parţial în regim de gratuitate şi finanţat din publicitate, ce va fi lansat în luna aprilie în Statele Unite şi care va deţine un catalog impresionant de programe clasice şi câteva producţii originale, informează AFP.

Acest serviciu a fost denumit „Peacock” („păun” în limba engleză, n.r.), făcând astfel trimitere la pasărea ce apare pe logoul oficial al postului de televiziune NBC.

„Este o perioadă foarte stimulantă pentru compania noastră, pentru că noi explorăm viitorul industriei de divertisment”, a declarat Steve Burke, preşedintele NBCUniversal, într-un comunicat.

Acest conglomerat media, ce combină divizii de televiziune, cinematografie, sport şi ştiri, în engleză şi spaniolă, soseşte relativ târziu pe piaţa serviciilor video la cerere în comparaţie cu concurenţi precum HBO şi Disney, care s-au înzestrat deja cu platforme de streaming pentru a rămâne competitivi în faţa giganţilor din această industrie emergentă – Netflix şi Amazon.

Serviciul Peacock va propune diverse formule de conectare, de la un abonament gratuit, ce oferă acces limitat la serialele şi programele grupului, până la un abonament „premium”, ce oferă acces complet la cele 15.000 de ore de programe ale grupului.

Finanţată din publicitate, această ofertă premium va fi disponibilă în regim de gratuitate pentru cei 24 de milioane de abonaţi prin cablu ai grupului Comcast şi va costa 4,99 de dolari pe lună pentru ceilalţi abonaţi.

Abonaţii Comcast vor putea beneficia şi de o versiune fără publicitate contra unui abonament de 5 dolari pe lună, iar ceilalţi utilizatori, pentru un abonament de 9,99 de dolari pe lună.

Serviciul online Peacock va difuza un număr mare de seriale foarte populare, precum „Law & Order”, „Monk”, „Downton Abbey”, „The Office”, „Will & Grace” şi „Battlestar Galactica”.

De altfel, serialul SF „Battlestar Galactica” va face obiectul unui remake produs de NBCUniversal, la fel ca alte seriale din anii 1980 şi 1990, precum „Saved by the Bell” şi „Punky Brewster”.

Abonaţii prin cablu ai grupului Comcast vor avea acces la serviciul Peacock începând din 15 aprilie, iar noua platformă va fi disponibilă pe internet şi pe dispozitive mobile în Statele Unite începând din 15 iulie.

NBCUniversal speră să ajungă la 30 de milioane – 35 de milioane de conturi active pe serviciul Peacock până în 2024.

Sursa: Agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata