Nicolăescu: În cazul Institutului Cantacuzino este vorba de incompetenţă

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în cazul problemelor apărute la vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino este vorba de „incompetenţă, şi nu de rea voinţă”.

„Am pierdut Ana Aslan, de ce să pierdem şi Institutul Cantacuzino? Ţin mult la acest brand Cantacuzino să revină pe piaţă. Cred că brandul Cantacuzino trebuie salvat. Este nevoie de o revigorare serioasă a institutului pornind de a managementul acestuia. Mâine, într-o întâlnire cu Nicolae Bănicioiu, îl voi ruga să îi dea o importanţă maximă institutului”, a spus Nicolăescu.

Referindu-se la destituirea preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, care se află în concediu medical, Nicolăescu a afirmat: „mulţi când sunt demişi se îmbolnăvesc”.

„Corpul de Control al Premierului a fost acolo şi am primit doar o sinteză a raportului. Nu am primit dezlegarea să vă dau raportul şi nici punctul meu de vedere. Dacă voi vedea că se dau informaţii eronate cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Institutul Cantacuzino, voi da publicităţii”, a spus Nicolăescu.

El a acuzat conducerea ANMDM că ar fi dat Corpului de Control al prim-ministrului informaţii pe care nu le-a dat Ministerului Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu crede că sunt „mulţi care nu vor să meargă treaba la Cantacuzino”.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis miercuri destituirea lui Marius Savu din funcţia de preşedinte al ANMDM începând cu data de 26 februarie.

„Având în vedere gravitatea dezinformării opiniei publice privind nivelul exagerat al prezenţei endotoxinei în vaccinul gripal, urmare a utilizării unei metode neconforme cu standardele impuse de farmacopeea europeană, lipsa de responsabilitate şi neprofesionalismul în gestionarea situaţiei vaccinului gripal, dar şi crearea temerilor în rândul opiniei publice de către preşedintele ANMDM, ministrul Sănătăţii a decis destituirea din funcţia de preşedinte al ANMDM a domnului Marius Savu, începând cu data de 26 februarie 2014”, informează un comunicat al MS remis miercuri .

Potrivit specialiştilor în domeniu, metoda de testare a produsului vaccin gripal utilizată de laboratorul din Franţa la care a apelat preşedintele ANMDM, „din proprie iniţiativă,” a fost metoda cinetică cromagenică, „ceea ce nu este în conformitate” cu prevederile farmacopeei europene (metoda gel-clot) pentru un astfel de produs, a precizat Ministerul Sănătăţii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata