Niţu despre dosarul Nana: Au fost efectuate audieri; vedem ce alte măsuri procesuale pot fi luate

Corpul de control a constatat totodată că au primit aproape 60 de hectare persoane care nu era îndreptățite, care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție ori la stat sau care nu au avut asemenea moșteniri.

Mai mult, cererile aprobate de Comisia locală de fond funciar nu au fost transmise către Comisia județeană de fond funciar Călărași în termenul legal, 45 de zile, și au fost înaintate în 197 până la 1.268 de zile.

Inspectorii Corpului de control au mai constatat că, în perioada 2006-2007, la Primăria comunei Nana au fost înregistrate mai multe contracte de arendare încheiate, în calitate de arendatori, de persoane care nu aveau calitatea de deținători legali ai terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte, acestea obținând titlurile după încheierea contractelor de arendare.

„La momentul încheierii contractelor de arendare, terenurile agricole, obiect al acestor contracte, făceau parte fie din domeniul privat al statului și administrarea Agenției Domeniilor Statului, fie din domeniul privat al comunei, respectiv din rezerva Comisiei locale de fond funciar Nana. (…) În concluzie, contractele de arendare înregistrate, în perioada 2006-2007, (…) erau nevalabile și neopozabile terților”, indică raportul.

În anul 2009, a mai constatat Corpul de control, terenurile agricole care au făcut obiectul arendării în condiții nelegale au fost cumpărate de societatea Berfige SRL de la mai multe persoane fizice, firmă care a încheiat și alte contracte de arendare, unele cu angajați ai primăriei.

„Prin aceste contracte, societatea Berfige a achiziționat un număr de 35 de parcele de teren agricol din extravilanul comunei Nana (…) în suprafață totală de 290,41 ha. Suma totală plătită de către societatea Berfige, în perioada 2009-2010, pentru cumpărarea celor 35 de parcele de teren agricol a fost de 3.437.647,92 lei”, se menționează în raport.

Conform datelor obținute de inspectori, societatea Berfige a fost înființată în 2009, asociați și administratori fiind cetățeni italieni fără domiciliu sau reședință pe teritoriul României.

„Obiectul principal de activitate al societății l-a reprezentat ‘Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii’ însă, potrivit datelor transmise Corpului de control al primului-ministru de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București — Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, în perioada 2009-30.06.2013, societatea nu a înregistrat venituri din activitatea principală și (…) ‘nu funcționează la sediul social declarat'”.

Societatea Berfige, la data de 9 septembrie 2013, a vândut Ioanei Băsescu suprafața de 290,41 ha de teren agricol din comuna Nana, pentru suma de 5.844.864,26 lei.

„Până la data formulării răspunsului către Corpul de control al prim-ministrului, societatea nu depusese bilanțul semestrial pentru activitatea desfășurată în perioada 31.06.2013 — 31.12.2013. De asemenea, societatea Berfige SRL nu a depus declarația privind impozitul pe profit aferentă anului 2013, în vederea stabilirii valorii impozitului datorat statului pentru profitul obținut în urma vânzării terenurilor. Conform prevederilor legale referitoare la introducerea și depunerea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale simplificate, termenul de depunere a acestora, pentru societăți, este de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv până la data de 30.05.2014″, se explică în raport. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata