Noi impozite ar putea fi stabilite pentru clădiri, terenuri şi autovehicule

Impozitul ce ar putea fi stabilit pentru terenurile cu construcţii amplasate intravilan ar putea varia între 17.842 lei şi 306 lei pentru un hectar, în funcţie de rangul localităţii şi zona în care se află, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea cotei de impozitare, documentul prin intermediul căruia, conform Partidului Naţional Liberal, se pregăteşte desfiinţarea cotei unice de impozitare.

Impozitul pe metrul pătrat pentru clădirile cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire este de 1.612 lei, iar fără instalaţii apă, canalizare, electrice sau încălzire – 956 de lei.

Pentru clădirile cu pereţi exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic, impozitul pe metrul pătrat este de 438 de lei, în cazul celor cu instalaţii, şi de 274 de lei pentru cele fără instalaţii, conform proiectului de act normativ.

În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, demisol sau mansardă în oricare dintre cele două tipuri de clădiri, impozitul este de 75 la sută din suma ce se aplică clădirii pe metrul pătrat, în situaţiile în care spaţiile sunt utilizate pentru locuire. Dacă încăperile sunt folosite în alte scopuri decât locuinţă, impozitul este de 50 la sută din suma aplicată clădirii.

În ceea ce priveşte impozitul ce ar putea fi aplicat pentru terenurile amplasate intravilan, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, acesta variază de la suma maximă de 17.842 lei pe hectar în localităţile de rang 0, în zona catalogată A, la suma minimă de 306 lei pentru hectar în localităţile de rang V, în zonă catalogată D.

Impozitul pentru terenurile arabile intravilan variază de la 48 de lei pe hectar la 26 de lei, în funcţie de zonă, pentru păşune şi fâneaţă variază de la 36 de lei pe hectar la 22 de lei, pentru vie, de la 80 de lei la 32 de lei, pentru livadă impozitul pe hectar variază între 92 de lei şi 48 de lei, pentru pădure, impozitul ar putea varia între 48 şi 26 de lei pe hectar, iar pentru teren cu apă, între 26 de lei şi 14 lei pe hectar.

În cazul unui teren cu construcţii amplasat în extravilan, impozitul pe hectar poate fi cuprins între 54 de lei şi 38 de lei, în funcţie de zona în care se află. Impozitul pentru terenul arabil extravilan poate varia între 86 de lei şi 72 de lei pe hectar. Pentru păşune şi fâneaţă, suma poate fi cuprinsă între 48 de lei şi 34 de lei pe hectar.

Pentru livadă pe rod, impozitul poate fi cuprins între 96 şi 82 de lei pe hectar, pentru pădure între 28 de lei şi 14 lei pe hectar şi pentru teren cu apă, altul decât amenajările piscicole, între 10 şi doi lei pe hectar.

În cazul terenurilor cu amenajări piscicole, impozitul pentru un hectar poate fi cuprins între 58 şi 44 de lei.

Potrivit sursei citate, impozitele ce ar putea fi aplicate pentru autovehicule sunt calculate în funcţie de capacitatea cilindrică. Pentru motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 centimetri cubi, impozitul ar putea fi de 16 lei la 200 de centimetri cubi.

Pentru autoturismele cu capacitate între 1.601 centimetri cubi şi 2.600 de centimetri cubi, impozitul ar putea fi de 36 de lei la 200 de centimetri cubi, pentru autoturisme cu capacitatea între 2.001 şi 2.600 de centimetri cubi – 72 de lei la 200 de centimetri cubi, pentru autoturisme cu capacitate cilindrică între 2.601 centimetri cubi şi 3.000 de centimetri cubi – 144 de lei la 200 de centimetri cubi, pentru autoturisme cu capacitatea de peste 3.001 centimetri cubi – 290 de lei la 200 de centimetri cubi.

De asemenea, pentru autoturisme, autocare, microbuze, valoarea ar putea fi de 48 de lei la 200 de centimetri cubi. Pentru alte vehicule cu tracţiune mecanică având masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, impozitul ar putea fi de 60 de lei la 200 de centimetri cubi, iar pentru tractoarele înmatriculate – 36 de lei la 200 de centimetri cubi.

Citește și
2 Comentarii
  1. pensionar spune

    COTA UNOCA DE INPOZITARE TREBUIE MODIFICAT.NU SE POATE SA PLATESC INPOZIT DE 16% PE NENOROCITUL DE PENSIE DUPA 40 ANI DE MUNCA , SI MULTIMILIARDARUL PLATESTE TOT 16% DUPA AFACERI CU STATUL, SI ALTE AFACERI NECINSTITE.SA PLATESCA EL 40-50% INPOZIT SI PENSIONARI 0 INPOZIT SI VA FI BANI.NU VA LUATI DUPA POVESTILE LIBERALILOR, CA SI IN ANGLIA SI ALTE STATE CIVILIZATE ESTE INPOZIT GRADUAL.SA TERMINAM CU FURTUL, SI SACRIFICAREA SARACILOR SA TRAIASCA BINE MILIADARI.

  2. Cristina spune

    Domnule Pensionar,
    Desi apreciez ca a percepe impozit pe venitul din pensii este o aberatie, nu pot sa nu contest mania dvs proletara sau propunerea ca impozitul pe venit sa fie 40-50% la veniturile mari. Ecuatia este elementara: 16% din 100 RON = 16 RON; 16% din 1000 RON = 160 RON; 16% din 10.000 RON = 1600 RON; 16% din 100.000 RON = 16.000 RON si asa mai departe. Cota unica nu inseamna ca toti platim egal, iar 16% aplicat la sume mari inseamna impozit mai mare. Impozitul progresiv pe venituri nu inseamna solidaritate sociala: in Romania, inseamna sustinerea diverselor categorii de asistati social din cele mai felurite chipuri; inseamna descurajarea celor care vor sa munceasca mai mult pentru a trai mai bine; inseamna descurajarea spiritului intreprinzator. Eu lucrez in medie 12-14 ore pe zi pentru ca da! vreau sa traiesc mai bine – nu vreau sa platesc mai mult impozit, pentru a fi „solidara” cu vreo loaza de om care traieste din ajutor social dar nu ar pune mana sa munceasca; nu vreau sa sustin nici pensionarii pensionati anticipat pe motiv de boala inchipuita, ce si-au obtinut statutul de pensionar cu complicitatea medicilor (si, va rog, nu incercati sa contestati aceasta realitate – si nici nu sugerez ca Dvs. faceti parte din aceasta categorie). Sunt liberala in gandire – toata lumea sa puna mana sa munceasca! Multa sanatate va doresc!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata