Nu există un gol în venituri pentru anul viitor, declară Darius Vâlcov

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a negat că ar exista „un gol în venituri” pentru anul viitor, așa cum a susținut Consiliul Fiscal, însă a admis că în 2015 va exista o situație dificilă în privința deficitului bugetar stabilit, de 1,4%, dând asigurări că acesta va fi atins.

„Nu există un gol în venituri și, cu tot respectul, noi nu facem bugetul de la televizor și din ce spune Consiliul Fiscal. Noi facem bugetul pe datele din economie și pe situația reală. Bineînțeles că anul viitor avem o situație dificilă în sensul în care avem acest MTO — deficit de 1,4% pe care trebuie să îl atingem și îl vom atinge, avem și această reducere de CAS pe care o continuăm anul viitor și aici avem un impact, însă, după prima lună vă dau o veste bună: impactul este mult mai mic decât cel previzionat de organismele internaționale și de ceilalți analiști, lucru care ne va ajuta foarte mult. Așteptăm să vedem situația pentru luna noiembrie”, a afirmat Vâlcov într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

La finalul lunii noiembrie, Consiliul Fiscal atrăgea atenția asupra faptului că Guvernul va trebui să demonstreze FMI că are resurse să acopere anul viitor un gol de venituri de 15-17 miliarde de lei.

Recent, Consiliul Fiscal a publicat o opinie pe site în care arată că decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară „este dovada unei evidente incapacități administrative de programare și execuție a bugetului, în special a cheltuielilor de investiții”.

„Este dificil de înțeles oportunitatea achitării în avans a drepturilor salariale restante comparativ cu eșalonarea programată inițial prin apelul la o multitudine de încălcari ale regulilor fiscale statuate prin legile în vigoare, în condițiile în care apare drept puțin probabil ca aceasta să ușureze construcția bugetara pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene și din prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate și Compactului Fiscal”, precizează cei de la Consiliul Fiscal. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata