O autostradă bulgară se construieşte de aproape jumătate de secol

Autostrada Tracia, care leagă oraşul Burgas de pe litoralul Mării Negre de capitala Sofia şi frontiera cu Serbia, are aceeaşi vârstă ca şi mine, a declarat vineri, 23 aprilie, ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale, Rosen Plevneliev.

„Decizia de construire a autostrăzii a fost luată în anul 1964, în care m-am născut şi eu, şi cred că terminarea acesteia nu mai trebuie amânată”, a spus Plevneliev.

Din cei 443 de kilometri ai autostrăzii, până acum sunt terminaţi 280 de kilometri.

Vineri, la Sofia, a fost semnat contractul pentru construirea unui tronson al autostrăzii între oraşele Stara Zagora şi Nova Zagora. Tronsonul are o lungime de 32 de kilometri, iar consorţiul bulgăresc Unified Highway Trace a câştigat licitaţia oferind cel mai mic preţ, de 2,2 milioane euro pe kilometru.

Construcţia tronsonului va începe în luna mai şi va continua până în vara anului 2012. În ultimele două luni urmează să aibă loc şi licitaţiile pentru celelalte două tronsoane neterminate. Întrebat dacă autostrada va fi terminată în anul 2012, Plevneliev a spus că aceasta ţinta este ambiţioasă dar posibilă dacă lucrările se intensifică.

În ceea ce priveşte Liulin, scurtă autostradă între Sofia şi oraşul apropiat Pernik, Plevneliev a declarat că se aşteaptă că aceasta să fie terminată până la sfârşitul anului, când expiră finanţarea acordată prin programul de preaderare ISPA.

Construcţia acestei autostrăzi a înregistrat o întârziere de 64 la sută, iar acum trebuie să lucrăm de 6-8 ori mai repede. În nici un caz însă nu trebuie neglijate măsurile de siguranţă, a spus ministrul referindu-se la incidentul de săptămâna trecută în care au murit trei muncitori turci, angajaţi de compania turcă Mapa Cengiz care construieşte drumul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata