În România, Oil Terminal, o companie controlată de statul român (60%), a primit aprobarea Ministerului Energiei pentru a demara negocierile cu Iulius Group, controlat de Iulian Dascălu, pentru un proiect masiv de regenerare urbană în Constanța, estimat la peste 0,8 miliarde de euro.
În urma acestui contract, dezvoltatorul va construi „hoteluri, spații de birouri pentru sectorul public și privat, spații comerciale și logistice, sisteme de soluții imobiliare integrate compuse din spații de birouri, spații comerciale și locuințe de tip condominiu, săli de conferințe, săli de sport de performanță și de masă, spații de recreere, spații verzi, parcări”, se arată în documentul citat de Ziarul Financiar.
Însă, acesta nu este un proiect la fel de mare precum complexul Romexpo, planificat împreună cu CCIR, camera de industrie din București (încă înghețat din motive juridice privind terenul), dar totuși una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani în Constanța și cea mai mare asociere între o companie de stat și un antreprenor.
În contextul unui document deja avizat de acționarii Oil Terminal, terenul este proprietatea Oil Terminal, iar dezvoltatorul este Iulius Real Estate – care va finanța dezvoltarea din surse proprii și din alte surse atrase pentru dezvoltarea acestui proiect.
Aşadar, din punct de vedere financiar, aparent, profitul asocierii statului cu Iulius Group nu este de o importanță foare mare. „Valoarea estimată a profitului care va fi obținut în primii 15 ani de funcționare va fi detaliată ulterior”, se arată în document.
Sursa – www.romania-insider.com