Omul de afaceri Sorin Strutinsky, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe omul de afaceri Sorin Strutinsky, apropiat al primarului Constanței, Radu Mazăre, și al președintelui suspendat CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, pentru mai multe fapte de corupție, printre care și trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni , el este acuzat de patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și instigare la două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.

DNA precizează că în 2009 Strutinsky a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către firma acestuia, în baza a trei contracte încheiate cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral.

Procurorii susțin că, în schimbul banilor, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către firma respectivă. Astfel, în perioada 2009 — 2012, Strutinsky a primit de la denunțător suma de aproximativ 1,3 milioane lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în cele ale firmelor indicate de omul de afaceri, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC CDS Project. Ulterior, el i-a determinat pe reprezentanții firmelor implicate să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile.

DNA menționează că, în perioada 2009 — 2013, Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții acelorași societăți să efectueze, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani: peste 465.000 lei, 430.000 lei în patrimoniul SC New Home Construct SA; peste 125.000 lei, 161.000 lei, în patrimoniul SC Mehmetoglu; 40.000 lei, 40.000 lei, 4.000 lei, în patrimoniul SC Panel Building System; aproximativ 15.500 lei, în patrimoniul SC CDS Project; aproape 5.400 lei, în patrimoniul SC Nefermin. În acest mod, banii au fost reintroduși în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Omul de afaceri este acuzat că, în 2012, a pretins de la același denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeași societate, în baza unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (extinderea unei dane din portul Constanța).

„În schimbul sumelor de bani pretinse, acesta, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului. Pe parcursul desfășurării activității infracționale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ 5.000.000 lei, denunțătorul a renegociat, în 11 ianuarie 2015, cu Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10%, la 8%, respectiv de la suma de 500.000 lei, la 400.000 lei”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au mai constatat că, în 2012, Sorin Strutinsky a pretins de la denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către aceeași societate (ca parte a unui consorțiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, respectiv lucrări de întreținere pe Canalul Dunărea — Marea Neagră și pe Canalul Poarta Albă — Midia — Năvodari.

„În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului. Consorțiul de firme din care făcea parte societatea denunțătorului a încasat prețul lucrărilor executate (12.744.039 lei și TVA aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului anterior menționat. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, Strutinsky a primit de la denunțător, suma de aproape 606.000 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății denunțătorului în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de către cel prim menționat”, se mai spune în document.

Procurorii au reținut că Strutinsky a primit, în numerar, și suma 25.000 euro, urmând că diferența de încasat — în cuantum de 112.000 lei, să fie achitată în cursul anului 2015.

De asemenea, în perioada 2013 — 2014, Sorin Strutinsky, urmărind obținerea foloaselor pretinse anterior, ca obiect al infracțiunii de trafic de influență, i-a determinat pe reprezentanții societăților menționate să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale firmelor. Totodată, el i-a determinat pe reprezentanții societăților să efectueze, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat bani din patrimoniul firmei denunțătorului.

„În cursul anului 2013, același inculpat a pretins suma de aproximativ 1.600.000 euro de la denunțător, reprezentând un procent de 6% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea denunțătorului (parte a unui consorțiu), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile Sa Constanța (modernizare ecluze — echipamente și instalații). În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor C.N. Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului, față de consorțiul respectiv. În anul 2015, Strutinsky Gabriel Sorin a mai pretins și suma de 202.500 lei (care reprezintă 6% din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375. 179 lei)”, mai subliniază sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile și imobile, în valoare totală de peste 1,3 milioane lei și aproximativ 6.900 euro, proprietatea lui Strutinsky, până la concurența sumei de aproximativ 1,9 milioane lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informatii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata