ONRC preconizează că dosarele restante în Capitală vor fi soluţionate în maximum 2 luni

Conducerea Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) preconizează că dosarele restante în Capitală vor fi soluţionate în maximum 2 luni, întrucât Oficiul a pregătit procesul de preluare a soluţionării cererilor de înregistrare potrivit noilor modificări care vor intra în vigoare joi, 14 ianuarie.

„ONRC a pregătit procesul de preluare a soluţionării cererilor de înregistrare din competenţa judecătorului delegat în cea a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului, potrivit OUG 116/2009 privind activitatea de înregistrare a cererilor la Registrul Comerţului, care intră în vigoare la 14 ianuarie 2010”, se arată întru-un comunicat al Ministerului Justiţiei transmis marţi (12 ianuarie 2010).

MJ precizează că noul cadru legal, adoptat de Guvern la sfârşitul lunii decembrie 2009, vizează, în primul rând, respectarea drepturilor comercianţilor şi a celerităţii operaţiunilor aferente înregistrării şi operării unei afaceri.
Potrivit sursei citate, conducerea ONRC a dispus o serie de măsuri interne în vederea implementării noii proceduri, care vizează în primul rând rezolvarea cât mai rapidă a dosarelor restante la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (ORC -TB).

Astfel, în Bucureşti, începând de joi, activitatea se va desfăşura pe două fluxuri operaţionale: pentru dosarele nesoluţionate înainte de această dată va fi prelungit programul de lucru pentru compartimentele care efectuează operaţiuni de verificare, operare date şi editare documente şi va fi suplimentat personalul pentru activităţile de verificare, operare şi eliberare documente, iar pentru dosarele înregistrate după date de 14 ianuarie se va asigura activitatea de verificare, înregistrare şi soluţionare a cererilor cu respectarea termenelor de eliberare prevăzute de legislaţia în vigoare.

La nivel naţional, activitatea se va desfăşura în mod normal, asigurându-se activitatea de verificare şi înregistrare a cererilor, cât şi activitatea de soluţionare a acestora de către directorul sau adjunctul său, şi în funcţie de volumul activităţii, de către persoanele desemnate prin decizia directorului general. MJ mai precizează că în perioada următoare, conducerea ONRC va efectua deplasări în teritoriu pentru verificarea modalităţii şi gradului de implementare a prevederilor ordonanţei, cu respectarea setului de măsuri interne adoptate.

Ghidul de informare privind documentele necesare pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor persoane juridice şi înregistrarea modificărilor actelor constitutive ale acestora va fi modificat şi va putea să fie consultat pe site-ul www.onrc.ro la secţiunea „FORMALITĂŢI”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata