Ordonanţa privind combaterea evaziunii ar putea intra în vigoare la finalul săptămânii

Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale ar putea intra în vigoare la finele acestei săptămâni sau în cursul săptămânii viitoare, a declarat marţi, 8 iunie, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, la o conferinţă de presă.

‘Adoptarea Ordonanţei privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale este o problemă de zile. Ar putea intra săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare’, a afirmat Sebastian Vlădescu.

Zonele principale în care autorităţile intenţionează să diminueze evaziunea fiscală sunt cele ce vizează ţigările, alcoolul,produsele petroliere, comerţul intracomunitar, în special cel cu produse alimentare.

‘Zonele principale sunt cele legate de produse accizabile – ţigări, alcool, produse petroliere şi toată partea de comerţ intracomunitar, în special comerţul cu produse alimentare. Produsele ajung în locaţii în care se vând fără bon fiscal, factură.

Pentru TVA-ul comerţului intracomunitar, suntem în discuţii cu Comisia Europeană privind taxarea inversă şi înregistrarea plăţilor pentru anumite grupe de produse. Suntem în faza de a pune în funcţiune noile norme de atrepozite fiscale. Cele de depozitare şi de producţie. Pentru producătorii bine identificabili vor fi acordate şi drepturi de antrepozite de depozitare, adică pentru producătorii de produse petroliere şi tutun’, a adăugat Vlădescu.

Ministrul Finanţelor a subliniat faptul că duty free-urile vor plăti taxe anticipat, pe care le vor recupera ulterior.

‘Duty free-urile nu dispar, vor plăti taxele anticipat şi le vor recupera pe baza ieşirii mărfurilor din ţară’, a afirmat acesta.

De asemenea, Vlădescu a precizat că pachetul legislativ privind combaterea evaziunii fiscale este solid în zona trecerii unor categorii de contravenţii la infracţiuni.

‘Măsurile prevăd trecerea din zona contravenţiilor în zona infracţiunii. Este un pachet legislativ solid în această zonă. Implementarea măsurilor va necesita şi un model diferit de acţiune al organelor de control, al controlului operativ şi cel curent la companii‘, a menţionat oficialul MFP.

Ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale a fost adoptată la finele lunii mai de Executiv, aceasta fiind catalogată drept ‘extrem de dură’, de către premierul Emil Boc.

‘Evident că vom avea nevoie şi de oameni din teren care să o aplice. Guvernul va monitoriza aplicarea cu exigenţă a prevederilor, care vor diminua nivelul evaziunii fiscale’, declara, la finalul şedinţei de Guvern din 31 mai, primul ministru.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a apreciat că măsurile sunt dintre cele mai dure. El a menţionat printre cele mai severe prevederi controlul strict al accesului în ţară a produselor cu risc de evaziune ridicat, cu trecerea lor pe culoare specifice şi plata obligaţiilor vamale şi fiscale în puncte prestabilite, taxarea inversă pentru grupe de produse precum cereale, legume, fructe, flori, carne şi produse din carne, zahăr, zahăr brut, introducerea registrului operatorilor intracomunitari, ‘prin care vom încerca să eliminăm cât mai mult din evaziunea în zona TVA intracomunitare’, eliminarea antrepozitelor fiscale de depozitare, ‘cu excepţia celor ale producătorilor, care vor fi în număr limitat atât în cazul producătorilor de ţigarete cât şi al rafinăriilor’, şi menţinerea doar a celor de producţie, obligativitatea avizului Fiscului în cazul cesionării firmelor cu datorii, răspunderea comună a administratorului în cazul insolvenţei, plata anticipată a TVA, taxelor vamale şi accizelor în cazul duty-free-urilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata