Parlamentarii PNL vor „dosarul Ridzi” pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului

Deputatul PNL Ciprian Dobre a declarat marţi (27 iulie 2010) într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că parlamentarii liberali doresc includerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului a dosarului fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi.

„Am cerut astăzi (marţi – n.r.), printr-o adresă a Partidului Naţional Liberal, la nivel central, ca neapărat în Biroul Permanent al celor două Camere, atunci când se face ordinea de zi pentru sesiunea extraordinară, un punct, dacă nu primul, un punct pe ordinea de zi a Parlamentului, a Camerei Deputaţilor, să fie dosarul Ridzi.
Să fie foarte clar: intrăm deja, imediat, în cel de-al doilea an de când PDL-ul şi, în cazul nostru doamna Ridzi, se sustrag cercetării penale”, a arătat deputatul.

Acesta a subliniat că există suficiente acte de procedură şi că este cazul ca Parlamentul să se pronunţe asupra înaintării dosarului la Parchet. „Avem deja suficiente acte de procedură penală care cred că trebuie duse în justiţie. Nimeni nu doreşte, în niciun caz, răul doamnei Ridzi, însă cred că trebuie să dăm un vot în Parlamentul României, dacă dosarul dumneaei merge sau nu la Parchet”, a susţinut Dobre.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata