Partidul PSD ar putea modifica cutuma care prevede că președintele formațiunii trebuie să fie candidatul alegerilor prezidențiale

41
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că anul viitor partidul pe care în condice ar putea modifica cutuma care prevede că președintele formațiunii trebuie să fie candidatul alegerilor prezidențiale. Este posibil să aibă loc un Congres al partidului în anul 2023 pentru a modifica statutul în acest sens.

Astfel, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a declarat că în anul 2023 ar trebui să aibă loc un congres ordinar al Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia să se decidă ca preşedintele formaţiunii să nu mai fie, în mod obligatoriu, şi candidatul la alegerile prezidenţiale din partea social-democraţilor.

PSD ar trebui, anul viitor, să aibă un congres ordinar!

La întrebarea dacă PSD s-a gândit, deja, la o posibilă listă cu variante de candidaţi la alegerile prezidenţiale, Ciolacu a afirmat următoarele:

„Din punctul meu de vedere, PSD ar trebui, anul viitor, să aibă un congres ordinar, cu alte cuvinte, care pleacă cu alegeri de la bază, piramidal, dar de jos în sus, să nu mai fie congrese extraordinare. Chiar şi săptămâna viitoare merg la trei organizaţii unde îşi fac alegerile interne.

După ce se finalizează aceste alegeri, cred că va fi un congres anul viitor, al PSD, care va face modificările statutare astfel încât să se închidă cutuma că preşedintele partidului este de drept candidat”, a spus Marcel Ciolacu, duminică seară, 14 noiembrie, la Antena 3.

Ciolacu: E clar că ceva trebuie schimbat dacă ai pierdut de patru ori la rând!

Președintele social-democraților a evidențiat faptul că acei candidaţi vor trebui să meargă în organizaţiile locale pentru a-și desfășura o campanie internă şi în urma acestor voturi de încredere va fi desemnat şi candidatul final al PSD pentru alegerile prezidenţiale.

„Mai mult, nu doar o mână de oameni din CPN, unde s-a lărgit numărul decidenţilor, alege cine va fi desemnat. Candidatul PSD va merge în toate organizaţiile şi vor vota toţi membrii de partid. Dacă sunt cinci candidaţi, vor face campanie în fiecare organizaţie.

E clar că ceva trebuie schimbat dacă ai pierdut de patru ori la rând. Am spus că există personalităţi de stânga în România în diverse funcţii publice sau nu, poate putem crea în statut o posibilitate ca PSD să susţină o asemenea personalitate. Eu m-am gândit la anumite principii, nu la persoane”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Aşadar, La alegerile prezidențiale din anul 2019, candidatul PNL Klaus Iohannis a câștigat detașat cursa prezidențială față de candidatul PSD, Viorcia Dăncilă, cu un scor de 66%.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro