Pentru Carlos Ghosn, “este momentul pentru autoturismul electric”

Presedintele grupului Nissan-Renault, Carlos Ghosn, considera ca a venit momentul pentru autoturismul electric, informeaza revista Mercado. Acesta a reamintit, la universitatea Wharton (SUA), ca “primul autovehicul electric a aparut in secolul 20. Ulterior, a disparut, pentru a reveni in anii ’50, iar a disparut si a reaparut in anii ’70. Acum va fi diferit, deoarece multe s-au schimbať.

În opinia lui Ghosn, factorul decisiv este tehnologia. Astfel, “actualele baterii sunt capabile sa indeplineasca functii ce pareau imposibile chiar si la mijlocul anilor ’90”. Un al doilea element este pretul hidrocarburilor deoarece, “cu o recesiune ce persista in Occident, costul barilului de petrol a ajuns la un nivel de 82 dolari, acum câteva saptamâni”. În plus, “atârna greu” si cererea din tarile emergente neafectate de criza, ca de exemplu China, Brazilia, Indonesia etc.

Un al treilea factor este, daca se poate spune, de natura politica. “Industria auto mondiala genereaza 14% din dioxidul de carbon emis”, sustine Ghosn. “Dar lumea ii atribuie 50%. Nu avem, se pare, alte optiuni in acest sens”. În ceea ce priveste piata, presedintele Renault considera ca de la cele 700 milioane autovehicule din prezent se va ajunge la 1,5 milioane, asta daca cererea din partea economiilor emergente va fi conforma cu estimarile din sector. Aceast lucru se va reflecta pozitiv in favoarea autovehiculelor electrice, mai ales ca tendintele din domeniul reglementarilor le situeaza peste cele hibride.

Începând din 2010, sub liniaza Ghosn, “marcile Nissan si Renault intentioneaza sa ofere o ampla varietate de autoturisme electrice, pentru ca “nu ne vom limita la o singura marca verde. Vrem masuri pe masura utilizatorului mediu si, de aceea, va fi necesara ingustarea bresei dintre autoturismele electrice si cele conventionale”.

Totusi, cine va vrea sa achizitioneze un autoturism electric va trebui sa cheltuiasca 500 de dolari sau mai mult in logistica. Acesta tip de masini va necesita o imbunatatire a instalatiilor electrice. În ceea ce priveste companiile de electricitate, acestea vor trebui sa investeasca minim 1.000 de dolari pentru fiecare autoturism in “parcari” urbane pentru reincarcare… precum si in statii de servicii.
Lasând la o parte conflictele initiale cu companii petroliere, de electricitate si autoritati municipale, Ghosn presupune ca costurile pentru prestari servicii vor scadea, pe masura ce va fi rezolvata cererea de “parcari” pentru incarcarea bateriilor. Optiunea existenta in prezent este incarcarea bateriei, noaptea, timp de mai multe ore.

Cu singuranta insa ca vor incepe bataliile intre marile interese aflate in joc si lobby-sti, in special legiuitorii. Ghosn sugereaza subventii pentru realizarea de spatii de reincarcare, fiindca cele mai complexe vor necesita minim 30.000 de unitate. Asta va fi o tentatie pentru “piratii asfaltului”, fara indoiala.
totodata, exista o problema de fond. “Fara sprijinul statului -afirma presedintele Renault – va fi imposibil de concurat cu o industrie globala, ce produce 68 milioane de unitati pe an”. Pe de alta parte, esecul protocolului de la Kyoto (1992) si “frustrantuľ sau succesor din prezent pot amâna atât masina electrica cât si pe cea hibrid.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata