Percheziţii în Bucureşti în legătură cu fraude în sistemul medical, inclusiv la un spital public

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează vineri dimineaţă 23 de percheziţii în București, inclusiv la un spital public, în legătură cu internarea cu diagnostic fals a unor persoane, decontări ilegale de servicii medicale, luare de mită.

Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București remis vineri la acţiune participă 12 procurori și 150 de poliţiști din cadrul DGPMB.

Activitatea infracţională a constat, în principal, în următoarele: internarea fără drept a unor persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals; prin folosirea fără drept a logisticii spitalului, realizarea unor operaţii estetice — liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier etc. — în timpul programului de lucru; perceperea unor sume importante de bani, cu titlu de mită, pentru efectuarea operaţiilor; decontarea ilicită a serviciilor medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), relevă sursa citată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata