Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc marţi, 29 iunie, onomastica, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Potrivit statisticilor existente la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din cei 503.995 de români care-şi sărbătoresc ziua de nume, 382.960 sunt bărbaţi, majoritatea acestora purtând numele de Petru/Petre (208.829), şi 121.035 femei.

De asemenea, vor sărbători şi cei care poartă numele de Pavel (33.048), Paul (76.285), Petrică (36.645), Petrişor (17.114) şi Patronel (2).

Dintre femeile sărbătorite cu ocazia Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cele mai multe poartă numele de Paula (45.838), dar vor petrece şi persoanele care răspund la numele Petronela (34.064), Petruţa (23.403) şi Paulina (16361).

Motiv de sărbătoare este şi pentru cei care poartă numele de Petruţ (5982), Petruş (3.082), Paulica (711), Petriţa (342).
Creştinii ortodocşi şi catolici îi prăznuiesc, marţi, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume.

Tot marţi se termină şi postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor Postul Sânpetrului.

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele lui Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică.

Primul între Apostoli, Petru asistă, împreună cu Iacov şi Ioan, la descoperirea puterii divine a Mântuitorului pe muntele Tabor, martor la Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Când Iisus îi întreabă pe Apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde în numele fraţilor: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.

El s-a lepădat de Iisus în noaptea arestării Sale, dar s-a pocăit şi a fost repus în demnitatea sa.

În ziua Cincizecimii, Petru vorbeşte, plin de Duhul Sfânt, mulţimilor adunate la Ierusalim despre împlinirea proorocilor Vechiului Testament în persoana lui Iisus, dovedind că Iisus este Mesia cel aşteptat. Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creştină.

Apostolul Petru le-a predicat atât evreilor, cât şi altor neamuri, în marea sa călătorie misionară pe care a încheiat-o la Roma.

După descoperirea făcută de Dumnezeu, de a predica şi păgânilor, a mers în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia şi Roma. În anul 50 d.Hr. a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerinţele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creştinii proveniţi dintre păgâni.

Potrivit legendei, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia sa fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepţi, Doamne ?”), la care Iisus i-ar fi răspuns: „Am venit la Roma, spre a fi răstignit din nou „. Ruşinat de observaţia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

În timpul persecuţiei lui Nero, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin răstignire, fiind apoi îngropat la Roma (anul 67).

Mormântul său se află în Basilica Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului. La început a fost doar un monument comemorativ în locul unde Sfântul Apostol Petru – primul Papă al creştinătăţii – ar fi fost martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nerone.

Supranumit Apostolul neamurilor, Pavel este apostolul care a avut cea mai amplă şi fructuoasă misiune evanghelizatoare. După numeroase studii la şcoala rabinului Gamaliel, Saul (numele de iudeu al apostolului) era un prigonitor de temut al creştinilor, plin de zel pentru legea mozaică.

În urma unei revelaţii de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare şi îi spune „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti”?, se converteşte la creştinism, după care îşi începe misiunea de apostol „mai pe urmă chemat”.

În cele trei călătorii misionare ale sale, Pavel aduce la credinţă mulţimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile oraşe din spaţiul asiatic şi de răsărit al Imperiului Roman.

Plini de ură faţă de propovăduirea lui Pavel, iudeii îl acuză la procuratorul Iudeii de trădare. În urma acestui fapt, Pavel este întemniţat vreme de doi ani, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, Pavel face apel la Cezar, în calitatea lui de cetăţean roman.

Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care şi-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei şi de întărire a comunităţii creştine de acolo. În anul 67, în timpul lui Nero, este decapitat în aceeaşi zi în care Petru era crucificat. Cât priveşte locul martiriului său, îşi dispută şi azi paternitatea două părţi: Tre Fontane şi Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.

Deşi ultimul chemat la apostolie, Pavel a contribuit mai mult decât ceilalţi apostoli la răspândirea creştinismului printre păgâni, datorită calităţilor sale personale, erudiţiei în cunoaşterea Scripturilor, a iscusinţei cu care stăpânea retorica şi, nu în ultimul rând, a dragostei faţă de Hristos.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata