Peste 500 de persoane, pregătite cu fonduri europene

Peste 500 de persoane din Brăila, Galaţi şi Adjud vor fi pregătite gratuit, în cadrul proiectului cu finanţare europeană ‘Capital uman – Investiţie pentru prezent şi viitor’, care are un buget care depăşeşte 1,8 milioane de lei.

Proiectul vizează creşterea nivelului de pregătire profesională şi îmbunătăţirea cunoştinţelor privind asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, folosirea tehnologiilor moderne şi aplicarea reglementărilor Uniunii Europene din domeniul dezvoltării durabile, pentru angajaţi şi angajatori din Regiunea Sud-Est.

Parteneri în derularea proiectului, care beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, sunt Ceprohart Brăila, Centrul de Consultanţă şi Studii Europene Galaţi şi Vrancart Adjud.

Bugetul alocat proiectului depăşeşte 1,8 milioane de lei, cea mai mare parte a cofinanţării, respectiv 1,37 milioane de lei, fiind asigurată de la Fondul Social European şi de la bugetul naţional 242.436 de lei, cei trei parteneri asumându-şi o cofinanţare totală de 90.000 de lei.

Potrivit managerului proiectului Elena Valentina Buteică, proiectul se adresează unui grup ţintă alcătuit din 510 persoane, din care 280 de femei, care urmează a fi recrutat în două etape, între 1 noiembrie 2009 – 31 ianuarie 2010 şi 1 iunie – 31 august 2010, prin punctele mobile de informare şi la sediile celor trei parteneri ai proiectului.

‘Din cele 510 persoane, 420 sunt angajaţi, 15 întreprinzători, 70 de manageri şi cinci persoane fizice autorizate, care vor primi o ofertă variată de programe de formare profesională structurate pe două domenii de instruire Management şi organizarea muncii şi Actualizarea şi îmbunătăţirea competenţelor’, a explicat Elena Valentina Buteică.

În cadrul primului domeniu vor fi susţinute cursuri pentru manager de proiect, inspector de resurse umane, inspector în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă, auditor de mediu şi auditor în domeniul calităţii. Pentru al doilea domeniu cursurile vor viza două domenii de interes: vânzări şi IT – prelucrare date.

Durata de implementare a proiectului este de 21 de luni, timp în care se vor organiza 27 de cursuri de formare profesională specifică finalizate cu validarea cunoştinţelor dobândite prin certificate de absolvire recunoscute la nivel naţional, bilanţul final urmând a fi întocmit pentru 30 aprilie 2011.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata