Rețetele de pe vremea bunicii continuă să fie păstrate în zona de nord a județului Harghita, gospodinele din satele locuinte preponderent de români pregătind frecvent bucate tradiționale.
În comuna Tulgheș, multe dintre mame își răsfață copiii cu plăcinte cu urdă și mărar, bunătăți pe care le-au mâncat, la rândul lor, în copilărie. Educatoarea Țuța Moldovan este o specialistă a plăcintelor cu urdă și mărar și spune că a învățat rețeta de la bunica sa și a făcut-o, prima dată, când era o copilă.
Pentru aceste plăcinte, care păstrează gustul de odinioară, este nevoie de un kilogram de făină, două ouă, drojdie, zahăr, apă minerală, zahăr, urdă, mărar.
‘Se pune drojdia cu puțin zahăr într-un vas mic și se amestecă până zahărul se topește, iar amestecul devine lichid. În vasul în care se frământă (cel mai bine ar fi să fie o covățică din lemn) se pune faina cernută și ținută la căldură. În mijloc se face loc pentru amestecul de drojdie, se pune un pic de sare, ouăle bătute bine, lapte fiert călduț, în care se dizolvă puțin zahăr și se începe frământatul, amestecând câte puțină făină cu lichidul, ca să nu se formeze cocoloașe. Pe parcurs, după ce s-a încorporat făina, se mai adaugă puțina apă minerală și se frământă foarte bine, până ce aluatul are o consistență potrivită, este pufos și elastic‘, ne explică doamna Moldovan.
În aluat se mai adaugă esență de lămâie, vanilie și se mai frământă, până ce se desprinde de pe mână și nu mai este lipicios. În acest moment, aluatul se lasă să se odihnească și să dospească aproximativ o oră și între timp se pregătește și umplutura.
‘Umplutura de urdă se face frământând foarte bine urda cu zahăr, având grijă, de această dată, ca umplutura să fie cât mai dulce. În amestec se adaugă mărar verde tocat fin sau cacao, în funcție de preferințe’, spune Țuța Moldovan.
După ce aluatul a dospit, se poate începe pregătirea plăcintelor.
‘Din aluat, se rup bucăți aproximativ egale, care se pot și cântări, se așează pe un fund din lemn presărat bine cu făina și, cu ajutorul unui sucitor sau cu mâna, se întinde câte un pătrățel. Pe bucata astfel întinsă se așează umplutura de urdă, apoi plăcinta se împăturește unind capetele opuse. Se așează în tavă, se dau cu ou bătut deasupra și se mai lasă la crescut încă 10-15 minute, înainte de a fi băgate la cuptor. Se coc timp de 45 de minute, în cuptorul de cărămidă și plăcintele sunt gata’, încheie doamna Moldovan.
Plăcintele cu urdă și mărar sau cu urdă și cacao, realizate de educatoarea din Tulgheș, au devenit vedetele târgurilor și serbărilor câmpenești din comună, iar toți cei care le-au gustat au spus că sunt delicioase și au gustul celor pregătite, cândva, de mame sau bunici. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)