Planul austerităţii cerut de Marcel Ciolacu şi care ar fi trebuit aplicat de la 1 septembrie se împiedică din nou de discuţiile din coaliţie. Liberalii se plâng că sunt atacaţi continuu de cei de la PSD, pentru că nu sunt de acord cu toate măsurile propuse. PNL a cerut să nu se atingă nimeni de firmele mici. Negocierile vor continua şi zilele acestea, înainte ca premierul să meargă la Bruxelles.
Iar, cea mai mare problemă identificată de liberali în coaliție o reprezintă comunicarea. Aceştia sunt supărați că cei din PSD comunică atacându-i pe liberali, în loc să arate că toate rezolvările problemelor sunt comune PNL și PSD, nu doar PSD.
Astfel, măsura privind impozitarea domeniului IT va fi împinsă pentru începutul anului viitor, deși se vorbea că ar putea fi impusă din această toamnă. La fel și cu domeniul micilor întreprinderi. Și acolo, măsurile privind impozitarea – impozitul de 1% și cel de 3% – pentru cele cu venituri mai mari vor fi amânate pentru începutul anului viitor, astfel că firmele nu vor fi afectate până la finalul acestui an.
Rămâne de văzut ce se întâmplă cu deficitul bugetar, pentru că săptămâna viitoare premierul Marcel Ciolacu merge la Bruxelles și își dorește depășirea acestuia, de la 4,4% la peste 5%, însă nu se știe exact cât va accepta Comisia Europeană.
În contradicţie, în timp ce ministrul de Finanțe se plânge în coaliție că este foarte greu să țină în frâu deficitul bugetar, parlamentarii fac paradă de pomeni electorale cu gândul la alegerile de anul viitor.
De exemplu, vor să acorde un ajutor lunar pentru familiile care au cel puțin trei copii sau să crească unele salarii. În plus, se vorbește chiar și de scăderea TVA.
Exact, un proiect depus de parlamentari PNL spune că statul ar trebui să acorde un salariu minim, adică aproximativ 1.870 lei pe lună, unei familii care are trei copii, indiferent de veniturile părinților.
Mai mult, pentru o familie care are până la șase copii, atunci lună de lună, statul să acorde familiei aproximativ 4.700 lei în mână, bani pe care ar urma să-i primească până când copiii împlinesc vârsta de 18 ani, indiferent de veniturile pe care le realizează părinții.
Această facilitate ar merge doar către cei care, totuși, au un loc de muncă.
Tot în contradictoriu, în timp ce Guvernul vrea să uniformizeze cota de TVA, parlamentarii în continuare cer să fie redusă.
De exemplu, un proiect depus de PSD cere să fie redus TVA de la 19 la 5% pentru băuturile pe bază de plante, iar un proiect depus de PNL cere să fie redus TVA-ul la 5% pentru activitățile comerciale care sunt desfășurate de federațiile sportive.
Avem, de asemenea, reglementări în Parlament cu privire la salariile bugetarilor. Mai exact, un proiect depus de UDMR cere să crească salariile angajaților care lucrează în casele de pensii teritoriale și să fie la nivelul celor din Casa Națională de Pensii Publice.
Asta înseamnă, în unele cazuri, majorări cuprinse între 38 și peste 50%.
Toate sunt proiecte depuse în Parlament, care cel mai probabil vor fi discutate atunci când parlamentarii revin din vacanță.
Sursa: www.antena3.ro