PNL depune o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii

Liberalii vor depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, subiectul fiind problema drepturilor de autor, a anunţat luni (6 septembrie 2010) preşedintele PNL, Crin Antonescu.

„PNL a decis să iniţieze şi să depună moţiune simplă împotriva ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, indiferent de numele acestuia şi cu toate că în cadrul remanierii… persoana ministrului s-a schimbat… Partidul s-a mai pronunţat, o face de data aceasta oficial, în legătură cu aberaţia şi ticăloşia pe care Guvernul Boc… o face în problema drepturilor de autor.

Neputând să credem că Guvernul îşi închipuie că va acoperi deficitul bugetar, că va rezolva marile probleme economice ale ţării prin supraimpozitarea sufocantă a acelor profesiuni liberale, în primul rând a jurnaliştilor, a oamenilor de idei, probabil că motivaţia pentru care Guvernul face acest lucru este că doreşte să reducă prin măsuri administrative la tăcere o bună parte din aceştia”, a declarat Antonescu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului.

El a explicat că moţiunea simplă se referă, în principal, la politica guvernamentală privind drepturile de autor şi mai puţin la persoana ministrului. „Pe noi ne interesează în materie de politici şi acte guvernamentale să se renunţe la această aberaţie pe care o vedem în chestiunea drepturilor de autor.
Că asta înseamnă şi demiterea sau plecarea ministrului este chiar mai puţin important, în acest moment… Problema noastră este să apărăm drepturile unor oameni pe care considerăm că e, în primul rând, obligaţia noastră ca partid liberal să-i reprezentăm”, a explicat liderul PNL.

Antonescu a spus că liberalii vor angaja discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale scriitorilor, ale artiştilor, ale jurnaliştilor, precum şi cu organizaţiile societăţii civile pentru stabilirea unui plan comun de acţiuni împotriva „terorii financiar-fiscale a guvernării Băsescu-Udrea-Boc”. Decizia liberalilor privind depunerea unei moţiuni simple a fost prezentată în cadrul unei rezoluţii adoptate de biroul politic central al PNL.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata