Nu se aștepta nimeni la cine știe ce dezbatere publică pe tema eșecului societăților emitente de RCA dar parcă de data aceasta s-a întrecut măsura. Dacă se continuă în același ton, este clar că în România nu se va mai putea vorbi, curând, de asigurări auto obligatorii. Tot ce s-a înțeles, în ultimele zile de dezbateri televizate, linșaje și interese exprimate fără nici un discernământ, este că ASF a distrus RCA-ul în România. Să-și dea demisia. „Ca să o luăm noi”, parcă ar spune politrucii.
Fără a minimaliza rolul ASF în piața asigurărilor (unde ar trebui luat în calcul ce s-a făcut/ce nu s-a făcut de la înființarea instituției și până în prezent), nu se suflă o vorbă despre fondul problemei: legislație incompletă, specula service-urilor auto, managementul (intenționat?) eronat al unei societăți de asigurări sau chiar despre sistemul judiciar.
Context
Până la aderarea la Uniunea Europeană asigurarea obligatorie auto era controlată de stat – de la preț până la modul în care arăta. Treptat, s-a renunțat la controlul absolut, pentru ca, din 2007, să fie lăsată la „voia” pieței. Respecta însă standardele cerute de uniunea Europeană, cea la care aderam atunci. Cum arată însă datele problemei pe care o „dezbatem” astăzi?
- Euroins este prezentă în România din 2007, moment în care a preluat Asitrans, un vechi asigurător de pe piață (din 1994). Deși aceasta era specializată pe asigurări în domeniul transporturilor (inclusiv maritime!), destul de puțini șoferi erau încântați să-și încheie acolo asigurările auto obligatorii. Euroins, încet-încet, s-a axat doar pe RCA.
- ASF s-a înființat în 2013, după un proiect modificat de politicieni de mai multe ori (principiul cel mai vizat a fost cel al profesionalismului și asta pentru că primul președinte nu prea se încadra „în cerințe”). Așadar, mai întâi a fost Dan Radu Rușanu, apoi Mișu Negrițoiu, Leonardo Badea și Nicu Marcu. Reține atenția și că președinții ASF cei mai „tăvăliți” de politicieni și presă (Negrițoiu și Marcu) sunt și cei mai calificați pentru post – primul, un bancher și finanțist de excepție, celălalt un doctor în economie, cu experiență la Curtea de Conturi și ANAF, demisionar din politică după doar un an de mandat de parlamentar. În mandatele lor au avut loc și cele mai spectaculoase retrageri de autorizații, în domeniul RCA.
- Primele mari falimente pe piața RCA au fost cele din 2016, Astra și Carpatica. Următoarele două, în 2021, când deja vorbeam la trecut despre City Insurance iar în 2023, iată, despre Euroins. Atenție, ASF retrage autorizații, nu „bagă în faliment”. Justiția se ocupă cu așa ceva.
- Atenție, după excluderea City, ASF a cerut deputaților din comisia de Buget-Finanțe (la final de septembrie 2021) schimbarea legislației astfel încât „să poată fi prevenite astfel de evenimente nefaste”. Evident, nimic nu s-a întâmplat. De cealaltă parte, Euroins s-a aflat, până la jumătatea anului 2022, într-un plan de redresare. O analiză a situației companiei, în vederea luării unei decizii importante, se putea face doar după această perioadă.
Ca politician, sau ca „expert”, să ceri la dezbaterile televizate demisia conducerii ASF și, cel mai grav, să-i faci pe contribuabili să creadă că asta este singura soluție, este un lucru cel puțin iresponsabil. Mai ales că, de exemplu, devine tot mai clar că Mișu Negrițoiu a plătit cu cariera faptul că a îndrăznit să facă ordine pe piața de asigurări și să anuleze autorizațiile celor de la Astra și Carpatica. Care sunt însă principalele probleme din piața RCA?
- Rata daunalității RCA este, în România, de 77%! Cea mai mare din Uniunea Europeană. Pentru comparație, în Ungaria este de doar 36%. De ce? Starea infrastructurii, indisciplina la volan, etc. Poate doar „Crucea Roșie” să poată supraviețui pe o astfel de piață, nu și o societate de asigurări care trebuie să facă profit.
- Dacă nu faci profit, atunci de ce ești în piață, vânzând aproape exclusiv RCA? Simplu, sifonezi banii. Ascunzi parte din dosarele de daună, treci banii prin offshore-uri, iar când o crăpa buba tot tu strigi hoțul… și aia e.
- Dacă ești o societate de asigurări „pe bune” și ai portofoliul securizat – adică vinzi, în afară de RCA și asigurări pentru locuințe, asigurări de viață, etc – îți permiți să supraviețuiești. Dar ai grijă să nu depășești, pe RCA, un anumit procent „safe” în portofoliu. Cum limitezi asta? Prin tarife mai mari decât media pieței. Imaginați-vă că în cartier se deschide un magazin nou. Unul care vinde doar carne de pui. Cât credeți că va putea rezista? Bun, dar de ce ar vinde doar pui?! Știți răspunsul…
Nebuloasa numită RCA
Acesta a fost, în mare, contextul. Cum funcționează „ingineria” RCA? Nici o inovație. Există doar scheme deja „verificate”, inclusiv în alte domenii. Sunt însă dificil de urmărit, este nevoie de resurse importante, mai ales în cazul în care vorbim de 2,8 milioane de beneficiari și mari sume rulate.
- În cazul producerii unui accident (vă reamintesc rata daunalității RCA, de aproape 80%!!), vinovatul pune „la bătaie” polița RCA. Reparațiile se fac în service-uri – iar multe dintre ele au priceput repede oportunitatea. Crești prețurile pentru piese, dublezi manopera, schimbi tot ce se poate, chiar dacă vorbim doar de o simplă zgârietură. Poți primi de la asigurător sume de 3 ori mai mari decât face reparația „de-adevăratelea”. Dacă vei cere să vezi devizul trimis de service către asigurător vei fi refuzat, în majoritatea cazurilor. „Vrei mașina sau nu?”, ți se va motiva.
- Mașina de schimb este decontată, surprinzător, tot de asigurător. Aproape fără nici un control, aproape fără limite. Cum, nu ați primit niciodată una? Poate trebuia să insistați cu devizul… să nu fi existat totuși.
- Ați auzit vreodată de vreun asigurător care să protesteze la tarifele practicate de service-uri? Da, au fost, doar atunci când șef la ASF era Mișu Negrițoiu. După care au încetat, poate sesizând inutilitatea demersului, poate sesizând oportunitatea.
- Acordarea de despăgubiri în Justiție este iar o problemă, din cauza lipsei unei decizii unitare. Fără a fi cinici, viața unui om de 30 de ani, pierdută într-un accident, „valorează” la un tribunal din București (sau din orașele mari) chiar și 1-1,5 milioane de euro, iar la Vaslui doar 500.000 de lei. Sume uriașe sunt decise de instanțe, fără nici un efect: cel care a provocat accidentul nu este interesat pentru că plătește asigurătorul iar familia care primește nu are nici o alinare, nici o sumă nu-i va aduce înapoi persoana dragă.
Concluzii
Este clar că tabloul este mult mai complex. De exemplu, piața financiară românească, de care răspunde ASF, valorează aproape 50 de miliarde de euro (include piața de capital) din care asigurările reprezintă „doar” 2 miliarde de euro (fără pilonul 2 de pensii). Sigur că, poate, ASF ar fi trebuit să comunice mai mult. A reduce însă totul la „salariile nesimțite de la ASF” (apropos, au fost impuse de Comisia Europeană – nu vi s-a spus și asta, nu?) denotă superficialitate și interese la fel de obscure precum cele deja existente pe piața RCA. Rezolvarea problemelor nu este ceva ușor iar parlamentarii ar fi trebuit să aibă mai mult decât o tresărire de moment la cererile ASF de schimbare a legislației, cereri încă din anii 2016, 2017 și, ultima, din 2021. Cât despre Euroins… mai are o șansă, dacă vrea să-și găsească dreptatea: în Justiție.
Una peste alta, este nevoie de schimbarea modului de funcționare a pieței, este nevoie de obligarea managementului societăților de asigurări (pur și simplu prin condiționarea acordării autorizației) să-și diversifice portofoliul, să aibă cote maximale pe segmentele de asigurări (de viață, non-viață). Instituțiile statului ar trebui să-și facă treaba și pe industria orizontală (service-uri auto, dealeri de mașini, comercianți piese, alți furnizori) astfel încât să fie limitate activitățile speculatorii.
Trebuie făcut totul astfel încât tarifele RCA să fie cât mai puțin distorsionate, să nu arate ca un alt impozit inutil ori o taxă pe prostie. Trebuie să reprezinte o opțiune privată de limitare a riscurilor personale, să nu afecteze concurența dintre asigurători și, nu în ultimul rând, să încurajeze/oblige șofatul responsabil.
