Premierul Victor Ponta a declarat marţi că deocamdată, potrivit legii, conducerea TVR este numită de grupurile politice reprezentate în Parlament iar o depolitizare a conducerii televiziunii publice poate fi făcută dacă apare o nouă lege.
„Este nevoie de o nouă lege, deocamdată decizia Curţii Constituţionale, cred că de anul trecut, vorbește despre grupurile parlamentare reprezentate de Parlament (care numesc membrii Consiliului de Administraţie — n.r.). Dacă se face o nouă lege, categoric da, se poate depolitiza conducerea TVR”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat dacă este posibilă depolitizarea conducerii CA al TVR, așa cum a propus Stelian Tănase.
Premierul a precizat că președintele TVR are tot sprijinul Guvernului pentru strategia pe care o va elabora pentru restructurarea instituţiei.
„Strategia pentru televiziunea publică va fi stabilită de către președintele — director general, domnul Tănase, de membrii Consiliului de Administraţie, care vor fi votaţi probabil marţea viitoare de Parlament. Eu l-am asigurat și pe domnia sa de sprijinul Guvernului pentru această strategie. Strict legat de continuarea activităţii domnului Tănase, el are sprijinul grupurilor noastre parlamentare și e bine să aibă un sprijin politic cât mai larg și bipartizan, și de la putere și de la opoziţie”, a afirmat Ponta.
Întrebat dacă insolvenţa ar putea fi una dintre opţiuni, Ponta a arătat că soluţia pentru redresarea televiziunii publice va veni de la Stelian Tănase, iar dacă va trebui modificată vreo lege pentru a se asigura funcţionarea și reorganizarea TVR, din partea Guvernului există tot sprijinul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)