Prăjitura cu miere de albine, un desert potrivit oricărui anotimp

Prăjitura cu miere de albine făcută în casă – din ingrediente provenind din gospodăria proprie sau unele târguite în piață, de la țărani – e una dintre delicatesele preferate ale familiei doamnei Ildiko din Baia Mare.

Ildiko Edita Mezei, mamă a două fete, cu talent de gospodină moștenit și cizelat prin grija mamei sale, pune în practică aproape la fiecare sfârșit de săptămână cele mai diverse prăjituri, bine primite de musafirii care trec pragul casei Mezei la sfârșit de săptămână sau la sărbători. Ea mărturisește că, în timp, și-ar dori să-și transforme pasiunea pentru realizarea prăjiturilor într-o mică afacere de familie.

Pregătirea prăjiturii cu miere de albine nu e deloc complicată și poate fi la îndemâna oricărei gospodine. Ai nevoie de făină albă, miere de albine, smântână, nuci, zahăr pudră și vanilie și puțină untură.

Amestecăm făina cu ouăle, nucă măcinată, zahăr, puțin bicarbonat, sare, un pic de untură, miere de albine ușor încălzită, dar și un pic de smântână. Din toate aceste ingrediente se alcătuiesc cinci foi care apoi se coc pe dosul tăvii aragazului. Crema e ingredientul special — se face din smântână, zahăr pudră, vanilie și nucă măcinată. Crema se poate face manual sau folosind mixerul. Se amestecă până devine subțire ca frișca. După ce foile au fost coapte atât cât să prindă scoarță sunt scoase din mașina de gătit. Calde fiind se întinde crema pe foile gata pregătite. Nuca și mierea de albine cât și smântâna ajută foile să devină moi, dau un un gust mai aparte prăjiturii (…) În urmă cu ani, când nu aveam mixer, mama mă punea să frec peste o jumătate de oră zahărul pudră cu smântâna până devenea cantitatea dublă. Când totul era terminat, se adăuga nuca și vanilia’, a spus Ildiko Edita Mezei.

Aceasta a spus că prăjitura cu miere de albine este o delicatesă a sărbătorilor de iarnă, dar și în momentele când avem un eveniment în familie, când avem invitați la masă sau când dorim să ne facem un sfârșit de săptămână mai dulce. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata