Premieră la Eurovision: Matilda Pascal Cojocăriţa se alătură trupei Cobzality, la selecţia naţională

Matilda Pascal Cojocăriţa este prima interpretă de muzică populară din România care îşi propune să urce pe scena Eurovision, alături de Cobzality, se arată într-un comunicat al trupei.

Artista a luat această decizie datorită celor de la Cobzality, care i-au propus să colaboreze cu ei la piesa „Steaua din vis”. Pentru că îi plac lucrurile noi şi provocările şi nu refuză experienţele noi, cântăreaţa a spus „Da” colaborării.

„La început am luat propunerea în joacă. Însă în momentul în care mi-am dat seama că e treabă serioasă, am venit în Bucureşti, am tras vocile şi am rămas în proiect. Îmi plac foarte mult Cobzality, atât ca muzicieni, cât şi ca oameni. Mă simt minunat în preajma lor, ca o colegă, o prietenă. Mă fac să întineresc”, a mărturisit artista.

Alegerea trupei Cobzality nu este deloc întâmplătoare. „Matilda Pascal Cojocăriţa este un om deosebit şi o profesionistă, atribute pe care le-am căutat la potenţialul nostru colaborator din zona folclorului. Apoi am vrut o ‘mamă’ foarte frumoasă pentru solista noastră Bianca şi o voce cu timbru special. Nu în ultimul rând o interpretă versatilă, care să aibă în repertoriu mai multe genuri. Toate acestea le-am găsit la Matilda Pascal Cojocăriţa”, povesteşte Florin Romaşcu.

Cobzality, împreună cu Matilda Pascal Cojocăriţa, se vor înscrie la Eurovision cu o piesă care îmbină sonorităţile moderne, caracteristice trupei şi muzica autentică românească. Ei se bazează şi pe o apariţie scenică spectaculoasă. Povestea de dragoste dintre o pământeană şi un astru va fi ilustrată printr-un show de zile mari, marca Robi şi Florin – aşa cum cere fişa postului încă din perioada Sistem, care va include măşti din Maramureş, tobe exotice, un căluşar şi alte elemente spectaculoase.

Înscrierile pentru selecţia naţională a concursului Eurovision au început pe 15 ianuarie şi vor avea loc până pe 14 februarie. Pe 19 şi 20 februarie va avea loc preselecţia, în care un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata