Premierul a prezentat în Parlament avantajele măsurilor de austeritate

Premierul Emil Boc a prezentat luni, 7 iunie, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, avantajele aplicării măsurilor de austeritate, precum menţinerea inflaţiei la 3,7% sau un deficit bugetar uşor negativ.

„Dacă majoram taxele însoţite de reducerea salariilor cu 20% a bugetarilor, în primul rând pentru mediul privat ar fi fost compromisă orice şansă de creştere economică”, a spus Boc, precizând că din analizele Comisiei Naţionale de Prognoză reiese că aplicarea creşterii taxelor ar fi condus la dispariţia a cel puţin 50.000 de agenţi economici în semestrul II al anului 2010.

De asemenea, el a arătat că majorarea taxelor ar fi condus la creşterea inflaţiei la aproape 10 % şi scăderea puterii de cumpărare, precizând că prin scăderea pensiilor şi a salariilor aceasta va rămâne la 3,7%.

El a menţionat că aplicarea majorării taxelor ar fi dus la o creştere substanţială a cursului euro-leu, iar în cazul consumului final s-ar fi înregistrat o scădere de 4,4% spre deosebire de o diminuare de 2,6% în cazul reducerilor bugetare.

Dacă am creşte taxele, PIB ar avea o scădere de minus 2 şi compromiterea oricărei şanse de creştere economică şi în 2011 când am rămâne tot cu minus 1, minus 1,5. Dacă nu creştem taxele în 2011 vom rămâne la zero sau uşor negativ, dar nu vom ajunge la minus 2 creştere şi putem spera la creştere pozitivă pe 2011″, a subliniat premierul.

Şeful Executivului a mai arătat că, prin creşterea taxelor, numărul şomerilor ar fi fost de peste 850.000 de la sfârşitul anului 2010, iar în contextul aplicării reducerilor de salarii şi pensii la 755.000 de şomeri.

„Avem un sistem de pensii care nu este sustenabil şi, anul acesta, în condiţiile în care aplicăm aceste măsuri de reducere a pensiilor, ne mai trebuie 1,7 miliarde de euro de la bugetul de stat la bugetul de pensii. Salariile bugetarilor au crescut de asemenea în ultimii ani în ritmuri care nu au fost susţinute de productivitatea muncii”, a reiterat Boc.
Potrivit şefului Executivului, neaplicarea măsurilor de austeritate ar conduce la incapacitatea de plată.

„Aceasta este realitatea crudă pe care o avem în faţă şi ea rezultă din faptul că, atâta vreme cât consumăm la mult decât producem şi avem nevoie să ne împrumutăm pentru a finanţa acest deficit, iar banii nu pot fi găsiţi, ajungem la situaţia cea mai dificilă a ţării – de incapacitate de plată, inclusiv de imposibilitate a plăţii salariilor şi a pensiilor”, a punctat Boc.

El a conchis, în plenul Parlamentului, că a propus o soluţie responsabilă, „Guvernul asumându-şi într-o manieră directă rezolvarea acestor probleme”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata