Premierul Boc: Nu pornim cu cifre prefabricate pentru disponibilizări

Guvernul nu se bazează pe cifre dinainte stabilite pentru a opera disponibilizări în administraţia centrală, miniştrii făcând analize pentru a se decide, până la 1 septembrie, numărul de persoane care vor fi concediate colectiv.

„Noi nu pornim de la cifre prefabricate nici în privinţa numărului de oameni, nici în privinţa sumelor care se economisesc. E vorba de a avea o administraţie formată pe standarde de cost. Deci vom avea atâţia oameni câţi sunt necesari în fiecare domeniu, pe baza analizei standardelor de cost, aşa cum s-a făcut la administraţia locală, spunând exact care este limita numărului de funcţionari care trebuie să existe. Până la 1 septembrie, miniştrii au procesul de restructurare la mâna lor şi trebuie să-l finalizeze”, a spus Boc.

La rândul său, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a menţionat că din ministerul său vor fi disponibilizate 277 de persoane, însă în privinţa consilierilor se fac analize în continuare.

„Sunt într-o perioadă de analiză. Niciunul, începând cu luna mai, nu mai are salariile de care spuneţi”, a transmis el jurnaliştilor care l-au chestionat în legătură cu consilierii care ar avea salarii mari.

Emil Boc şi Adriean Videanu au participat vineri la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata