Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Victoria

Premierul Victor Ponta a ajuns miercuri, 8 iulie, la Palatul Victoria și ar putea participa la ședința săptămânală a Executivului.

Prim-ministrul a suferit la jumătatea lunii iunie o intervenție chirurgicală la un genunchi, într-o clinică din Turcia.

Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine — operația a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în decembrie voi putea face sport din nou”, scria Ponta, pe pagina sa de socializare, pe 16 iunie.

În această perioadă, atribuțiile premierului au fost exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne. 

Premierul Victor Ponta l-a înștiințat miercuri în scris pe președintele Klaus Iohannis începând de joi, 9 iulie, își va relua activitatea ca prim-ministru.

„Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de prim ministru, vă rog să luați act, conform legii, de reluarea activității mele în Guvern, începând cu data de 09.07.2015. și de încetarea interimatului în funcția de prim ministru, potrivit prevederilor art.107 alin 3, teza finală din Constituția României, republicată”, se arată în documentul trimis președintelui Klaus Iohannis, semnat de premierul Victor Ponta și de prim-ministrul interimar Gabriel Oprea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata