Presedintele Medvedev vizeaza reinarmarea masiva a Rusiei

 
Presedintele rus Dmitri Medvedev doreste sa mareasca si sa modernizeze , incepând din 2011, capacitatile de lupta ale armatei ruse si puterea nucleara. Ar fi o schimbare dupa destinderea inceputa de la instalarea noii administratii Obama, este de parere ziarul francez Le Figaro.
Sa fie oare semnul unei puneri in paranteza a destinderii care se anunta intre Rusia si noua administratie Obama?, se intreaba ziarul francez. Dupa ce se declarase, la inceputul lui februarie, dispus sa colaboreze „mai aprofundat” cu Washingtonul in privinta tuturor  problemelor , „inclusiv dezarmarea”, Dmitri Medvedev pare ca s-a razgândit.
 
Presedintele rus a anuntat marti, 17 martie, o ampla reinarmare a tarii sale incepând din 2011. „În 2011 va incepe o ampla reinarmare a armatei si marinei rusesti”, a explicat Medvedev la o reuniune cu inalti responsabili din Ministerul Apararii. „Analiza situatiei politico-militare din lume a aratat ca in unele regiuni persista un serios potential de conflicte, alimentat de crize locale si tentative permanente ale NATO de a-si dezvolta infrastructura militara aproape de Rusia”, a adaugat Medvedev.
 
În centrul preocuparilor Kremlinului se afla proiectul „scutului anti-racheta” american din Polonia si Republica Ceha si perspectivele de aderare a Ucrainei si a Georgiei la NATO. Daca extinderea spre Est a Aliantei Nord-Atlantice este perceputa de catre Statele Unite ca un factor regional stabilizator , Moscova o vede ca pe o atingere la sfera sa traditionala de influenta.
„Principala sarcina este de a mari capacitatea de lupta a fortelor noastre, mai ales a fortelor strategice nucleare. Acestea trebuie sa poata indeplini toate misiunile indispensabile pentru a asigura securitatea Rusiei”, a spus seful statului rus.
 
Declaratiile lui Dmitri Medvedev pun capat unor recente manifestari de detensionare de catre cele doua parti. Pentru a pregati prima intâlnire oficiala intre Barack Obama si presedintele rus, pe 2 aprilie, in cadrul summitului G20 de la Londra, secretarul de stat Hillary Clinton si omologul sau rus, Serghei Lavrov, s-au intâlnit la inceputul lui martie la Geneva. Pe agenda discutiilor s -au aflat atunci relansarea negocierilor asupra dezarmarii si neproliferarea armelor nucleare.
 
Washington-ul doreste sa reia negocierile asupra reinnoirii Tratatului privind reducerea armelor strategice (START -1), care expira la sfârsitul lui 2009. Kremlinul s-a aratat mai degraba favorabil, crede Le Figaro. Anterior, dialogul dintre Rusia si NATO, inghetat vara trecuta dupa interventia militara rusa in Georgia, se reluase si el.
 
Cu câteva zile inainte, s-a aflat ca presedintele Obama ii trimisese o scrisoare „secreta” lui Dmitri Medvedev, propunându-i sa  revina  asupra  desfasurarii unui scut anti-racheta  in Europa Centrala daca Rusia incearca si ea sa descurajeze Iranul sa construiasca bomba.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata