Prețurile la energie electrică și gaze nu au crescut doar în România, ci în aproape toată Europa

Creşterea prețurilor la energie electrică și gaze nu a fost doar în România, ci în aproape toată Europa. De exemplu, preţul energiei electrice în Germania, a depăşit luni pentru prima dată pragul de 100 de euro/MWh, stimulat de creşterea costurilor la materiile prime energetice.

Odată cu relansarea cererii globale de energie, în Germania, preţurile la electricitate  pentru anul următor aproape s-au dublat în 2021, iar problemele în aprovizionarea cu gaze au dus cotaţiile la acest combustibil la nivel record. În paralel, rezervele de cărbune în porturile europene sunt la cel mai redus nivel de după 2016, pentru acest moment al anului, ceea ce a ajutat la escaladarea preţurilor la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Având în vedere că Germania se bazează pe combustibili fosili pentru mai mult de o treime din producţia de electricitate, creşterea costurilor pe cea mai mare piaţă de energie electrică din Europa va conduce la majorarea facturilor pentru milioane de consumatori.

În plus, creşterea preţurilor la energie în Europa este doar o mică parte din ceea ce va urma pentru alte materii prime, subliniază analiştii de la Goldman Sachs Group Inc.

În contextul financiar, preţurile de referinţă zilnice calculate de European Energy Exchange AG, un indicator de referinţă la nivel regional, au crescut cu 4%, până la 100,10 euro/MWh. În paralel, preţurile la gaze aproape s-au triplat în acest an, iar cotaţiile futures la cărbune au crescut cu 89% la bursa ICE.

„În acest moment, cărbunele şi lignitul sunt mai ieftine decât centralele electrice pe gaze”, spune Jean Paul Harreman, director la EnAppSys.

Au crescut şi preţurile pe termen scurt la electricitate, în condiţiile în care producţia redusă de energie eoliană în mare parte a Europei stimulează costurile. Pe piaţa pentru ziua următoare din Germania, preţurile au atins cel mai ridicat nivel de după 2007.

În cadrul ţărilor europene, o altă țară va avea o scumpire de 40% a energiei electrice, Polonia, țara cu cea mai mare dependență de cărbune, se pregătește pentru o creștere a prețurilor la energie electrică cu până la 40%.

În acest context, Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, spune că aceste scumpiri nu sunt cauzate de Guvernul pe care îl conduce. Acesta a cerut ca următoarele facturi de energie electrică să aibă scris pe ele că scumpirile vin pe fondul politicilor Uniunii Europene.

În Polonia, costurile se vor ridica la 415 miliarde de dolari, sau aproximativ două treimi din PIB, pentru ca ţara să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, conform estimărilor Guvernului.

„Sunt total de acord să arătăm asta în facturile de electricitate, astfel încât oamenii să ştie cât costă politica climatică a blocului comunitar”, a afirmat Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata