Preţurile pentru energia electrică, posibil să rămână constante

Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energetic considera ca o reducere a pretului energiei electrice pentru consumatori ar produce perturbatii in economie, iar din acest motiv este posibil ca acestea sa ramâna constante de la 1 iulie 2009, a declarat, vineri, presedintele ANRE, Petru Lificiu, care a participat la o conferinta privind eficienta in cogenerare.

“ANRE a decis scaderea pretului gazelor naturale cu 5% de la 1 iulie, iar pentru energia electrica s-au derulat analize si rezultatele nu sunt inca concludente.

O reducere a pretului energiei electrice de la 1 iulie ar produce perturbatii si, de aceea, este posibil ca acestea sa ramâna constante.

O decizie finala privind reducerea pretului energiei electrice pe toate categoriile de consumatori de inalta medie si joasa tensiune va fi luata de ANRE saptamâna viitoare.

Citeste si:  Peste trei sferturi dintre femeile cu vârste reproductive, purtătoare de HPV

Asteptam reforma sistemului energetic, restructurarea producatorilor din sistem si vom analiza posibilitatea reducerii preturilor”, a afirmat, Petru Lificiu.

De asemenea, acesta a adaugat ca a scazut consumul de energie electrica pe medie tensiune si joasa tensiune si ca o reechilibrare in conditii de criza ar fi dificila.

“Încercam sa stimulam productia altfel. Pe medie tensiune sunt 14.000 de IMM-uri consumatoare.

Daca absorb mai mult, sistemul va functiona perfect si atunci poate fi reanalizata o scadere a preturilor.

Momentan, o reducere pentru consumatorii de pe inalta si medie tensiune cu câteva procente ar produce dezechilibre.

Se poate analiza o reducere in viitor a pretului pentru consumatorii din industrie, nu pentru consumatorii casnici”, a mentionat Lificiu.

Citeste si:  Preţul mediu de vânzare a energiei electrice creşte cu 0,26% de la 1 ianuarie

Referitor la reducerea de 30% a pretului energiei electrice din Bulgaria presedintele ANRE a precizat ca “este o reducere brutala ce nu poate fi realizata decât in detrimentul cuiva. Nu se pot face asemenea reduceri intr-un sistem normal”.

Pe inalta tensiune, sunt alimentati cu energie electrica 100 de agenti economici mari, pe tensiune medie 14.000 de agenti economici, iar pe tensiune joasa opt milioane de consumatori casnici.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner