De azi un val de nisip din Sahara loveşte România. Temperatura va creşte la 36 grade C

– Meteorologii avertizează că temperaturile vor depăşi astăzi, nivelul de caniculă, iar în următoarele zile temperaturile vor creşte la 35-36 de grade. Aerul va fi sufocant, soarele – mai periculos şi radiaţia – mai puternică. Toate acestea sunt provocate de o pătură de nor şi praf din Sahara, care va acoperi România timp de câteva zile, la altitudini de 3.000 – 4.000 de metri. Nu se vede cu ochiul liber, nu poate fi inhalată, dar se va simţi ca o „apăsare” în piept. Aceasta se explică astfel: crescând radiaţia, noxele se descompun, produc ozonul care, toxic fiind, dă senzaţia de sufocare

Foto: Imagine prin satelit. Furtuna de praf apare în tentă roz

 

Potrivit specialiştilor, praful saharian va fi resimţit de populaţie prin caldură excesivă şi umiditate crescută la sol. Aceste fenomene vor mări efectul de sufocare, dar praful saharian nu va sta foarte mult deasupra României. Va fi caniculă timp de două – trei zile, după care vremea se va răcori.

Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă populaţiei în această perioadă cu temperaturi extreme să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

Se recomandă consum de lichide, fructe şi legume proaspete şi iaurt şi să nu se consume alcool.

De asemenea, medicii recomandă duşuri călduţe pe parcursul zilei, iar aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Alcoolul (inclusiv bere sau vin) nu trebuie consumat deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Specialiştii din Ministerul sănătăţii recomandă ca în cazul expunerii la soare la orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Totodată, medicii atrag atenţia ca persoanele vârstnice şi copiii să consume în mod regulat lichide chiar dacă nu le este sete şi să fie supravegheaţi.

Pentru sugari si copiii mici este recomandat realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer. Să nu se modifice alimentaţia prin introducerea de noi alimente, alimentarea copilului cu lapte ori de câte ori solicită.

Totodată, se recomandă îmbrăcăminte lejeră cu hăinuţe din materiale textile, materiale textile vegetale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap.

La cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică. O atenţie deosebită trebuie acordată condiţiilor de igienă.

În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puţin o dată pe zi, şi obligatoriu seara la culcare iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie.

Totodată, Ministerul Sănătăţii recomandă ca preşcolarilor să li se facă duşuri cu apă la temperatura camerei.

Pentru copiii aflaţi în tabere se vor asigura condiţii corespunzătoare de cazare, alimentele trebuie să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, se va avea grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor, copiii vor fi supravegheaţi, iar locul de joacă va fi amplasat la umbră, în afara orelor de caniculă având capul protejat de pălăriuţe. Scăldatul, acolo unde e cazul, va fi făcut sub absolută supraveghere a însoţitorului.

Persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice se vor hidrata corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi, alimentaţia va fi predominat din legume şi fructe proaspete, consumul numai cu alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor.

Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului.

Persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente şi de asemenea menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3-4 duşuri pe zi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata