Procurorul Luminiţa Palade, noul vicepreşedinte al CSM

Procurorul Luminița Palade candidează la funcția de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul plenului forului, desfășurat la 6 ianuarie 2016, în condițiile în care mandatul de un an al vicepreședintelui Bogdan Gabor se încheie.

Luminița Palade s-a născut la 11 decembrie 1968.

A absolvit Liceul Sanitar din Bacău (1987), Facultatea de Drept a Universității București (1994). A participat la diverse forme de pregătire profesională (2010-2012) organizate de Oficiul Naționl de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, organizații neguvernamentale, Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în materia spălării banilor și recuperarea recuperarea prejudiciului, cooperare judiciară în materie penală, politici publice de comunicare, independența magistraților și regimul sancționator în materie disciplinară.

A intrat în magistratură în anul 1994 și a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București (dec. 1994 — oct. 1997), procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (nov. 1997 — apr. 1999), procuror șef secție supravegherea urmăririi penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (mai 1999 — febr. 2001), procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (febr. 2001—febr. 2003).

De asemenea a fost inspector în cadrul Serviciului inspecției judiciare pentru procurori al Inspecției Judiciare (oct. 2007 — apr. 2009), inspector în cadrul Corpului de Control al Ministrului Justiției (mai — dec. 2009), procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (ian. 2010 — iun. 2013).

Din anul 2013 este membru al Consiliului Superior al Magistraturii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata