Producătorii de ceaiuri medicinale nu mai combat bolile, ci le… combină

– În Prahova, plantele medicinale sunt culese, alese şi combină diabetul cu ulcerul şi litiazele

– Tot aici, consumatorii sunt avertizaţi să nu dea bebeluşilor produse pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale

– Protecţia Consumatorilor a descoperit şi capsule care conţin supradoze de Tiroidin

Dacă vi se pare că, în momentul de faţă, este „prea uşor” să trăieşti în România, încercaţi ceaiurile medicinale care combină bolile, nu pe cele care le tratează! Sau puteţi opta pentru supradoze de suplimente alimentare, odată ce o singură capsulă „acoperă în proporţie de 150% doza zilnică recomandată de către Ministerul Sănătăţii”.

Şi asta încă nu-i tot: pe piaţa produselor naturiste există şi unele pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale, denumit sugestiv Permen, pe care este clar indicat (pentru a nu se crea confuzii) că nu poate fi administrat copiilor sub trei ani. Trebuie să recunoaştem că acest avertisment, descoperit în judeţul Brăila, este extrem de oportun: poate există, în această lume nebună, nebună… şi părinţi care-şi fac griji pentru viaţa sexuală a bebeluşilor, nu?!

Potrivit unui comunicat remis ieri de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe ceaiurile medicinale comercializate în judeţul Prahova de către o firmă destul de cunoscută era inscripţionat – evident, numai pentru cunoscători, pentru că citind deveneai absolut confuz – „Din bucuria plantelor, am cules, am ales şi am combinat: Diabet, Ulcer, Hipertensiune Arterială, Litiază Biliară, Litiază Renală, Colesterol, Hepabilar A, Puiul Mamei„.

Tot în acest judeţ, în urma controalelor efectuate în perioada 21 – 25 mai, inspectorii ANPC au aflat că produsul Tiroidin, folosit în tratarea afecţiunilor glandei tiroide, poate fi luat în… supradoză, consumatorii fiind informaţi că o capsulă, „prin conţinutul de vitamina E, seleniu şi iod acoperă în proporţie de 150% doza zilnică recomandată de către Ministerul Sănătăţii„.

Continuarea în Curierul Naţional

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata