Program prelungit de lucru la serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor

Majoritatea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple din cadrul instituţiilor prefectului şi-au prelungit programul de lucru, în această perioadă, şi au deschis mai multe ghişee, în urma numărului mare de solicitări pentru eliberarea paşapoartelor către cetăţenii români care lucrează în străinătate şi îşi petrec concediul în România.

Mai mult, programul de lucru cu publicul a fost stabilit, în cadrul unor servicii, inclusiv în zilele de sâmbătă, iar angajaţii au fost chemaţi din concedii, urmând ca orele suplimentare să fie compensate ulterior, când activitatea va permite, cu timp liber, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Măsurile dispuse au fost necesare cu atât mai mult cu cât solicitanţii documentelor de călătorie au la dispoziţie un timp limitat, aceştia urmând să se reîntoarcă în străinătate la terminarea concediului, pentru a nu risca pierderea slujbelor.

Cu toate că numărul cadrelor şi ghişeelor de lucru cu publicul este limitat, întregul personal al serviciilor de paşapoarte manifestă totală disponibilitate pentru depunerea unui efort prelungit în vederea soluţionării numărului foarte mare de solicitări din această perioadă, subliniază sursa citată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata