Proiectele de lege privind salarizarea nesocotesc deciziile CCR în materie

Proiectele de lege privind salarizarea unitară nu respectă principiul echilibrului puterilor în stat şi nesocotesc deciziile Curţii Constituţionale în materie, fiind afectat grav statutul magistraţilor, susţine Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), într-un comunicat transmis joi (2 septembrie 2010).

AMR precizează că, în urma unei întâlniri desfăşurate, miercuri, la Consiliul Superior al Magistraturii şi care a avut drept scop dezbaterea proiectului de lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice şi a proiectului de lege privind aplicarea în anul 2011 a acestei legi, s-a concluzionat că este ”inacceptabil” modul în care puterea judecătorească este tratată în cele două proiecte.

„Respectivele proiecte nesocotesc deciziile Curţii Constituţionale în materie, afectând într-un mod grav şi nepermis statutul magistraţilor, legea cadru tocmai adoptată fiind restructurată şi modificată prin măsurile de implementare, care trebuie să se circumscrie cadrului legal, însă fără a-l modifica.
Procedând în acest mod, dispoziţiile vizând salarizarea unitară sunt puse din nou în discuţie, contrar prevederilor legii care prevede în mod expres neafectarea ei prin măsurile de implementare”, se menţionează în comunicatul semnat de preşedintele AMR, Mona Pivniceru.

De asemenea, în urma întâlnirii de la CSM, s-a ajuns la concluzia că este ”cel puţin neproductiv” modul lipsit de transparenţă în care se încearcă adoptarea unor acte normative de importanţă majoră pentru justiţie, fără a se ţine seama de propunerile sau proiectele reprezentanţilor autorităţii judecătoreşti, respectiv ale asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, dând exemplu proiectul de lege privind accelerarea judecăţilor şi proiectul privind răspunderea magistraţilor.

Totodată, AMR consideră că este necesară elaborarea de îndată a unui document care să reflecte poziţia autorităţii judecătoreşti faţă de toate aceste proiecte de lege, dar şi convocarea de către CSM, în cel mai scurt timp, a adunărilor generale ale judecătorilor în scopul supunerii spre aprobare a documentului, precum şi declanşarea de consultări între reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi Consiliul Economic Social şi aducerea problematicii în atenţia factorilor internaţionali cum ar fi Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni sau Comisia Europeană.

„Acţiunile enumerate mai sus au fost considerate de către participanţi ca fiind apte să se constituie într-un semnal de alarmă tras de autoritatea judecătorească cu privire la situaţia din justiţie şi totodată să ducă la rezolvarea problemelor existente, în strânsă şi obligatorie colaborare cu reprezentanţii puterii executive şi ai puterii legislative”, mai susţine AMR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata