Proiectul de buget pe 2010 ia în calcul „indici umflaţi”

Bugetul pe 2010 ia în calcul indici „umflaţi” în privinţa veniturilor. Asta afirmă surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi FMI, citate de Gândul. Secretarul de stat de la Finanţe, Gheorghe Gherghina, a spus că proiectul de buget nu conţine numărul bugetarilor concediaţi, va respecta ţintele impuse de FMI, iar TVA-ul şi cota unică nu vor creşte.

Sursele citate de Gândul au susţinut că, dacă proiectul de buget va trece în această formă, „în primăvară vor ieşi oamenii în stradă, pentru că este jale”. Aceleaşi surse au declarat că documentul va ţine cont de toate rigorile acordului stand-by, iar ca acestea să poată fi respectate, vor fi supraestimate ţintele de încasare a veniturilor bugetare.

Secretarul de stat de la Finanţe, Gheorghe Gherghina, a dat asigurări că în 2010 nu vor mai fi finanţate de la bugetul de stat aproximativ 17.000 de posturi. În privinţa tăierilor de salarii, acestea vor reprezenta 0,68% din PIB, fiind deja aprobate prin legea salarizării unitare.

Citeste si:  Grindeanu (MSI): Vom ajunge la 80% rată de absorbţie a fondurilor europene până la finele anului 2015

În acelaşi timp, atât ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, cât şi cel al Economiei, Adriean Videanu, au declarat că în 2010, TVA şi cota unică nu vor creşte. De unde face statul rost de bani pentru ca să rămână în ţintele impuse de FMI? Simplu. Potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi FMI, documentul ia în calcul indici „umflaţi” la capitolul venituri la bugetul de stat. Practic, Executivul are estimări nerealiste privind încasările din taxe şi impozite. Nu este, de altfel, o practică nouă. Aproape fiecare Guvern s-a folosit de acest „tertip” al procentelor umflate.

Secretarul de stat Gherghina a mai declarat că proiectul va fi depus la Parlament, cel mai probabil după primul tur al alegerilor.

Citeste si:  Sarkozy, Merkel şi Obama: automobilele se produc acasă
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata