Protest la Ministerul Mediului pentru oprirea construcţiei DN66A în rezervaţia Retezat

Agent Green şi organizaţiile partenere îşi vor continua demersurile pentru oprirea definitivă a construcţiei DN 66A, care traversează zone de protecţie integrală şi ultimul peisaj forestier intact din zona de climă temperată a Europei, a declarat luni, 2 august, Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.

Acesta afirmă că prin construcţia tronsonului 3 al drumului naţional 66A, care măsoară 19 km, vor fi afectate zone de protecţie integrală din ariile protejate pe care le traversează şi va fi distrus ireversibil ultimul ‘Peisaj Forestier Intact’ din zona de climă temperată a Europei, adăpostit în munţii Retezat, Godeanu şi Ţarcu.

Argumentele preşedintelui organizaţiei ecologiste se bazează pe rezultatele preliminare ale primului contrastudiu ştiinţific de biodiversitate din România, raportul intermediar urmând a fi oferit Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) la sfârşitul acestui an.

În luna ianuarie, Agent Green, organizaţiile partenere (Grupul Milvus, Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor, Societatea Română de Herpetologie, Societatea Carpatina Ardeleană şi WWF/World Wide Fund for Nature), profesori de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi de la Universitatea din Edinburgh (Scoţia) au demarat primul contrastudiu ştiinţific de biodiversitate din România.

Marţi, Agent Green şi organizaţiile partenere vor protesta în faţa MMP, după o acţiune similară derulată timp de două săptămâni pe DN 66A, în Munţii Retezat.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar oferit prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata