Prutul, în faţa celei de-a cincea viituri provenite din Ucraina

Specialiştii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) atenţionează că, din cauza ploilor căzute în ultimele 24 de ore, atât pe teritoriul românesc, cât şi pe cel din vecinătatea graniţei cu Ucraina, se propagă a cincea viitură pe râul Prut, venită de pe teritoriul ucrainean.

Potrivit sursei citate, şi pe baza datelor primite din Ucraina, care arată creşteri moderate de niveluri şi debite faţă de ziua anterioară, atât pe cursul superior al Prutului, cât şi pe afluenţii care îşi aduc aportul amonte de Cernăuţi (Ceremuşul Alb şi Negru), sunt aşteptate creşteri de niveluri şi de debite pe sectorul românesc al Prutului, în amonte de acumularea Stânca Costeşti, la staţiile hidrometrice Oroftiana şi Rădăuţi.

La prima staţie de pe râul Prut, pe teritoriul României, în secţiunea Oroftiana, a fost atinsă cota de 578 cm, cu 108 cm peste Cota de Inundaţie, având o creştere de 105 cm faţă de ora 06.00. Pentru staţia hidrometrică Oroftiana, se prognozează creşterea nivelurilor în următoarele 4-6 ore până la un nivel maxim de 600 cm, cu 150 cm peste Cota de Inundaţie.

Totodată, viitura de pe râul Prut va ajunge în secţiunea Rădăuţi-Prut în cursul zilei de joi, când se prognozează depăşirea Cotei de Inundaţie în cursul dimineţii de joi, 29 iulie a.c., cu un nivel maxim de 500-520 cm şi un debit de 1.100-1.250 mc/s. ANAR informează că, miercuri la ora 12.00, nivelul Prutului, la staţia hidrometrică Rădăuţi Prut, era de 272 cm, sub Cota de Atenţie.

Viitura formată pe râul Prut va fi atenuată în acumularea Stânca-Costeşti, acumulare care s-a comportat foarte bine din punct de vedere tehnic, pe perioada tranzitării viiturilor anterioare (cu debite maxime 1.805 mc/s, 2.020 mc/s, 2.200 mc/s şi 2.310 mc/s, începând cu data de 22 iunie). Vârful actualei viituri de pe Prut va fi sub nivelul celor precedente.

Specialiştii ‘Apelor Române’ afirmă că, în acest moment, lacul de acumulare Stânca-Costeşti este pregătit să preia volumul suplimentar al viiturii care vine din amonte, având o rezervă de circa 300 milioane mc de apă.
Debitul evacuat din acumularea Stânca-Costeşti este, în prezent, de 180 mc/s şi, în funcţie de evoluţia situaţiei, dacă va fi cazul, se vor face manevre până la un debit de circa 650 mc/s.

În plus, digurile din aval de acumulare au grada de minim un metru şi vor asigura tranzitarea în siguranţă a debitului evacuat. ANAR precizează faptul că manevrele efectuate de către specialiştii Administraţiei respectă întocmai Regulamentul de Exploatare încheiat în baza acordului hidrotehnic româno-moldovean luate în comun cu Partea Moldovenească.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata