PSD va depune plângeri penale împotriva a 19 prefecţi

Social-democraţii vor depune plângeri penale împotriva a 19 prefecţi pe motiv că ocupă „abuziv” funcţiile şi vor ataca în judeţe, la instanţele de contencios-administrativ, ordinele emise de aceştia după data de 2 aprilie 2010, a anunţat luni (6 septembrie 2010) secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

PSD cere Guvernului să numească imediat în teritoriu, în judeţe, prefecţi conform prevederilor legale, a informat Dragnea, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
„Am discutat despre situaţia fără precedent în care se găsesc aproape toţi aşa-zişii prefecţi din România. La ora aceasta, începând cu 2 aprilie 2010, cea mai mare parte a prefecţilor din România ocupă ilegal funcţiile respective.

Din acest motiv, toate ordinele emise de aceşti prefecţi, începând cu data în care nu mai ocupă legal funcţia, vor fi atacate în judeţe, la instanţele de contencios-administrativ. Împotriva prefecţilor se vor face plângeri penale pentru ocuparea prin abuz a funcţiei respective. Se poate discuta şi de uzurparea de calităţi oficiale. Analizăm şi posibilitatea ca domnul Emil Boc (primul ministru – n.r.) şi domnul Vasile Blaga (ministrul de Interne – n.r.) să primească o plângere penală pentru neglijenţă sau abuz în serviciu”, a afirmat Dragnea.

El a explicat că cei 19 prefecţi au fost numiţi prin Hotărâre de Guvern, temporar, iar în Legea statului funcţionarului public se menţionează foarte clar că termenul maxim de organizare a unui concurs pentru aceste posturi este de 6 luni. „Nu a fost organizat concurs, nici nu s-a prelungit prin alt act normativ mandatul acestora, drept pentru care ei au ocupat ilegal funcţia.

Aveau datoria, în primul rând, prefecţii să ştie că mandatul li se încheie şi să sesizeze Guvernul. Aveau datoria ministrul de Interne şi primul-ministru să reglementeze legal această chestiune…
Este o situaţie fără precedent, este un exemplu de cum înţelege să gestioneze administraţia publică în România acest Guvern ori este incompetenţă şi inconştienţă sau poate şi dispreţ faţă de lege. Cerem Guvernului să numească imediat în teritoriu, în judeţe, prefecţi conform prevederilor legale”, a adăugat Dragnea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata