Raport favorabil în Senat pentru modificările legislative la falimentul instituţiilor de credit

Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat marţi, 18 mai,  un raport favorabil proiectului de lege care vizează modificările aduse de Guvern în ceea ce priveşte falimentul instituţiilor de credit.

Modificările legislative privind falimentul instituţiilor de credit urmăresc îndeplinirea unor condiţionalităţi din acordul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi se referă la supunerea cererii de insolvenţă a unei instituţii de credit aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, care trebuie să răspundă într-un termen de 10 zile, şi la plasarea creanţelor deponenţilor garantaţi pe un rang superior de pretenţie în cazul insolvenţei.

De asemenea, actul normativ prevede şi o consolidare a rolului BNR în procesul de lichidare, în colaborare cu lichidatorul, care trebuie să aibă în vedere şi evaluările BNR asupra efectelor unor tranzacţii de vânzare de active şi pasive ale instituţiei de credit aflată în insolvenţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata