Răzvan Petrescu: Am încercat să mă îndepărtez de avion, mi-a fost frică de o explozie

Răzvan Petrescu a mai spus că îşi doreşte foarte mult să se urce din nou la manşa unui avion, pentru că acest lucru este ce ştie el să facă mai bine aşa că nu va renunţa la visul de a fi pilot, pe care îl are din copilărie.

După perioada de recuperare, care va fi de o lună sau două, Răzvan Petrescu a spus că va încerca să meargă în comuna Horea, unde ar vrea să stea de vorbă cu moţii care l-au salvat şi ‘să vadă locul accidentului şi din picioare’.

El a mai spus că momentul în care i-a auzit pe salvatori venind ‘nu se poate descrie în cuvinte’ şi că îi consideră din acea zi de 20 ianuarie ca şi pe părinţii lui.

Răzvan Petrescu a refuzat să răspundă la întrebări tehnice legate de zborul din acea zi de 20 ianuarie, explicând la fiecare întrebare a jurnaliştilor pe această temă că nu poate da detalii despre un fapt care este în momentul de faţă sub anchetă.

Un avion de tip BN 2 care transporta o echipă de medici de la Bucureşti la Oradea, pentru a efectua un transplant, s-a prăbuşit luni, 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, pe Vârful Petreasa, care are peste 1.200 de metri altitudine.

Dintre cei şapte pasageri ai avionului – cinci medici, pilotul şi un copilot – cinci au supravieţuit.

Pilotul Adrian Iovan şi medicul rezident Aurelia Ion, au murit în urma impactului.

Cei cinci supravieţuitori – patru medici şi copilotul – au fost internaţi în acea noapte, în urma unei ample acţiuni de salvare care a durat aproximativ zece ore, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca.

Medicul Radu Zamfir, care a fost cel mai puţin grav rănit şi care a menţinut legătura cu dispeceratul 112 pe timpul acţiunii de salvare, s-a externat pe propria răspundere la o zi după internare. Medicii Sorin Ianceu, Cătălin Pivniceru şi Valentin Calu au rămas internaţi timp de trei săptămâni, ei fiind externaţi în urmă cu zece zile.

Copilotul Răzvan Petrescu a fost cel mai grav rănit. Pe perioada spitalizării el a suferit trei intervenţii chirurgicale, la picioare, la şold şi la piramida nazală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata