RCS-RDS, somată să intre în legalitate în privinţa taxei de mentenanţă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a somat operatorul de cablu RCS-RDS să intre în legalitate în cazul taxei de mentenanţă în valoare de cinci lei pe care o percepe abonaţilor săi.

Potrivit Autorităţii, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea consumatorilor, reprezentanţii companiei de televiziune prin cablu au fost invitaţi la discuţii cu oficialii ANPC.

În urma întâlnirii, s-a constatat faptul că taxa de mentenanţă percepută clienţilor de către operator, în valoare de cinci lei pe lună, a fost percepută fără notificarea prealabilă a consumatorilor, încălcându-se prevederile legale stabilite prin articolul 10, literele ‘f’ şi ‘h’, din OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Documentul prevede în articolul invocat că toţi consumatorii au obligaţia, pe de o parte, să plătească pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil, iar pe de altă parte operatorul de servicii să notifice în scris cu privire la orice modificare, ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror altor costuri, cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori.

‘(…) majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a altor eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă numai cu acordul scris al consumatorului’, se arată în articolul 10, litera ‘h’ din OG 21/1992.

Pe aceste considerente legale, ANPC a dispus ca operatorul economic RCS-RDS să intre în legalitate prin notificarea consumatorilor cu privire la noua taxă.

Astfel de taxe pot fi percepute numai cu notificarea prealabila a consumatorilor şi după obţinerea acordului din partea acestora, se menţionează în comunicatul ANPC.

Citește și
1 Comentariu
  1. mihai spune

    fix nu se rezolva nimic cu OPC. Firma te va notifica in scris si cu 10 sau 15 lei lei pentru mentenanta. Daca iti convine ramai client . Daca nu esti liber sa-ti alegi alt furnizor ….
    Deci ce rezolva ANPC ???

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata