A început numărătoarea inversă pentru cel mai mare festival de film din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania (pe scurt, TIFF), pe 9 iunie.
Thrillerul Boss al lui Bogdan Mirică este în prezent în cinematografe, la fel ca și restauratul È pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil. Primul este o lansare recentă și un moment OK la cinema, mai ales dacă aveți o slăbiciune pentru Bucureștiul pe peliculă. Cel de-al doilea are o istorie pe cinste. Lansat inițial în 1993, a lansat și cariera (pe atunci) tânărului său regizor, care include comedia road-movie Asphalt Tango (1996) (la care a ajutat enorm prezența fabuloasei Charlotte Rampling) și mult citatul Filantropica (2002), tot o comedie, de data aceasta cu o gloată de cerșetori (sună groaznic, știu, dar așa erau anii 2000, o perioadă haotică, în care se putea face orice și se putea râde de tot, de groază și de minune în același timp). Caranfil nu a reușit niciodată să capteze sentimentul vremurilor și să atingă nivelul de distracție pură (și ocazional de sofisticare) cu lungmetrajele sale ulterioare, mai „serioase”, iar până în ziua de azi, acest triptic de comedii simpatice și umaniste sunt universal iubite.
Purtând titlul în limba engleză Sundays on Leave (Duminici în concediu), filmul are o intrigă (înșelător de simplă): când o companie de actorie se oprește în orașul adormit și actorul principal, un îndrăgostit de vârstă mijlocie, întâlnește o elevă de liceu sigură pe ea, lucrurile se complică și mai mult din cauza prietenului cu care se întâlnește platonic, un tânăr soldat care este îndrăgostit de ea. Filmul privește aventurile personajelor cu o lejeritate contagioasă, făcând în același timp o treabă strălucită în captarea atmosferei de la sfârșitul anilor 1980, cu puțin timp înainte de căderea comunismului. Umorul oscilează între inocent și vulgar, personajele sunt un pic clișeice, dar dulceața și energia generală îl fac imposibil de disprețuit, mai ales ca piesă de nostalgie. Duminici în concediu a fost un fenomen la momentul premierei, o gură de aer proaspăt și incitant în tulburele anilor 1990, nu doar în comparație cu filmele din perioada comunistă, ci mai ales cu cele care se făceau la acea vreme. Exaltate de apariția bruscă a libertății de exprimare, multe dintre ele erau medii, isterice și gratuite, în timp ce altele erau ambițioase, dar sumbre. Caranfil a reușit să atingă echilibrul și tonul potrivit. Apropo, zicala „è pericoloso sporgersi” ar trebui să fie familiară tuturor celor care au călătorit cu trenul în România comunistă și postcomunistă (cel puțin până când au început să înlocuiască vechile trenuri bune) și înseamnă în italiană „nu te apleca pe fereastră”.
Dacă preferați să vă vedeți filmele afară, tocmai au început numeroasele evenimente în aer liber. În plin centru al Bucureștiului, în Piața Lahovari, Grădina cu filme se va deschide pe 8 iunie, iar joia sa este dedicată cinematografiei românești, inclusiv palpitantul Spre nord/ To the North al lui Mihai Mincan și lucidul Metronom al lui Alexandru Belc. Consultați pagina lor pentru toate detaliile.
Sursa – www.romania-insider.com
