One World Romania, festivalul internațional anual de film documentar axat pe drepturile omului, a debutat săptămâna trecută și s-a desfășurat până pe 9 aprilie, de data aceasta cu motto-ul „O viață bună”. De-a lungul anilor, festivalul s-a impus ca un festival de documentare vital, cu siguranță cel mai atent la problemele actuale și nu se teme niciodată să își transmită mesajul umanist în mod clar și răspicat. 2023 aduce din nou o schimbare de direcție artistică, artistul Larisa Crunțeanu preluând conducerea artistică, iar Andrei Tănăsescu și Anca Păunescu curatoria selecției.
Și ce selecție este aceasta. Sunt prea multe titluri bune pentru a le enumera pe toate aici, inclusiv tandrețea lui Vlad Petri Între revoluții/ Between Revolutions. Realizat din materiale de arhivă și bazat pe realitate, filmul urmărește prietenia a două femei, o româncă și o iraniană, care au făcut schimb de scrisori între Revoluția iraniană din 1979 și cea română din 1989. Mato seco em chamas/ Dry Ground Burning, de Joana Pimenta și Adirley Queirós, care va rula până duminică, a fost o revelație absolută atunci când l-am vizionat în premieră la Festivalul de Film de la Berlin anul trecut. Un hibrid de documentar și ficțiune, Dry Ground Burning este o distopie epică și sumbră a unei bande de femei dintr-o favelă de lângă capitala Braziliei care rafinează și vinde petrol pe care îl extrag ilegal din conducte subterane. Și este pur și simplu fantastic.
Oricât de palpitante ar fi filmele recente, One World a excelat întotdeauna la retrospective și omagii. În acest an, este vorba despre Želimir Žilnik, regizor sârb și recognoscibil ca parte a valului negru iugoslav. Žilnik a realizat filme excelente timp de zeci de ani, majoritatea documentare, abordând politica și moravurile sociale ale țării sale, adesea într-un mod minunat de ironic și întotdeauna de pe o poziție umanistă. Acest omagiu este așteptat de mult timp. În ceea ce privește istoria media locală, Retrospectiva – Fundația pentru Arte Vizuale, anii 1990, este la fel de așteptată, o privire importantă asupra primului deceniu post-comunist capturat pe peliculă, un proiect remarcabil care a avut ca scop sprijinirea tinerilor regizori prin oferirea accesului la echipamente profesionale rare pe atunci, reunind rapid un grup divers și experimental.
Între timp, puteți prinde un alt documentar, la Sibiu de data aceasta, Topografia hazardului al Evei Pervolovici (nu știu încă dacă cu titlu internațional, dar să fie printre rândurile Topography of Hazard), o lansare care aproape că mi-a scăpat din vedere. Avându-l în prim plan pe artistul elvețian de origine română Daniel Spoerri, cunoscut pentru lucrările sale neo-realiste, premisa documentarului este spectaculoasă: după ce Spoerri îngroapă rămășițele unui ospăț la care au participat o sută de oameni undeva în suburbiile Parisului în anii ’80, în 2016, acestea sunt dezgropate de arheologi, eveniment care determină filmul să urmărească amintirile artistului din copilărie.
Tot la Cluj mai puteți vedea una dintre cele mai așteptate lansări ale anului, Spre nord/ To the North, de Mihai Mincan. De data aceasta nu este un documentar, dar este de actualitate prin tema migrației economice, thrillerul ambițios și controlat al lui Mincan prezintă un român și un bulgar pasageri clandestini pe un vapor spre SUA și relația lor cu unul dintre marinari.
Sursa – www.romania-insider.com