Evoluția economiei românești în trimestrul al doilea și în primele șase luni ale acestui an, embargoul impus de Rusia pentru produsele agro-alimentare, rezultatele financiare ale principalelor companii listate la Bursa de Valori București și canicula sunt câteva dintre principalele subiecte economice abordate în săptămâna 11-17 august.
Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică şi subiectele de urmărit în săptămâna 18 — 24 august 2014.
*Compania Naţională Poşta Română reprezintă una dintre cele mai atractive oportunităţi financiare de pe piaţa poştală şi de curierat la nivel european, iar finalizarea procesului de privatizare este prevăzută pentru primul trimestru al anului 2015, a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.
*Statul român analizează acordarea unor măsuri de sprijin pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4, printre care şi posibilitatea de a vinde energia înainte ca unităţile să obţină licenţa de producţie, se arată în Strategia de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, publicată pe site-ul Nuclearelectrica.
*Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o informare de caniculă, valabilă începând de marţi şi până joi, la nivelul întregii ţări.
*Inspectorii de muncă controlează, în această perioadă, modul în care angajatorii respectă drepturile salariaţilor pe timp de caniculă, respectiv dacă oferă 2-4 litri de apă minerală/persoană/schimb, dacă asigură duşuri şi echipament individual de protecţie acolo unde este cazul.
*Preţurile de consum au scăzut, în iulie faţă de iunie cu 0,05%, iar comparativ cu iulie 2013, inflaţia a fost de 0,95%, potrivit datelor transmise, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
*Preţurile fructelor şi legumelor au scăzut în luna iulie, cel mai mult ieftinindu-se citricele şi alte fructe meridionale, cu 2,57% faţă de iunie, şi cartofii cu 2,33%, potrivit datelor transmise, luni, de Institutul Naţional de Statistică.
*România a înregistrat, în luna iunie 2014, un spor natural negativ de 3.186 persoane, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii, la fel ca în luna mai 2014, dar şi faţă de aceeaşi perioadă din 2013, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, remise luni.
*Producţia industrială a crescut cu 9,1% în primul semestru din 2014 comparativ cu prima jumătate a anului trecut, iar creşterea ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost de 10,4%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică /INS/.
*Deficitul comercial FOB — CIF al României a fost, în primele şase luni din 2014, de 12,619 miliarde lei (2,83 miliarde de euro), mai mare cu 1,48 miliarde de lei (298 milioane de euro) faţă de cel înregistrat în semestrul I din anul anterior, arată datele estimate ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni.
*Consumul final de energie electrică a scăzut cu 1,3% în primul semestru al acestui an, ajungând la 24,7 TWh, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
*Divergenţele dintre Occident şi Rusia privind Ucraina nu vor afecta planificatul gazoduct South Stream, a afirmat duminică directorul general al companiei energetice austriece OMV, Gerhard Roiss, într-un interviu acordat publicaţiei britanice ‘Financial Times’ (FT).
*Preţurile locuinţelor la nivel naţional s-au menţinut relativ constante în iulie, la 906 euro/metru pătrat, comparativ 904 euro/metru pătrat în iunie, conform unei analize a portalului Imobiliare.ro, remisă luni .
*Numărul înmatriculărilor de vehicule noi a crescut, în iulie, cu aproape 35%, comparativ cu acelaşi interval din 2013, până la 10.681 de unităţi, în timp ce pe segmentul autoturismelor s-a consemnat un salt de peste 46%, iar Dacia a rămas în preferinţele românilor, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, publicate pe propria pagină de Internet.
*BRD acordă credite Prima Casă în lei cu dobândă preferenţială pentru clienţii care îşi încasează veniturile într-un cont al băncii, marja aplicată peste indicele ROBOR la trei luni fiind redusă în acest caz la două puncte procentuale, faţă de 2,5 puncte procentuale cât este în varianta standard, se arată într-un comunicat al băncii transmis, luni.
*Veniturile Bulgariei din turism ar urma să scadă vara aceasta cu 10-12%, din cauza deprecierii rublei şi a vremii neobişnuit de ploioase, a afirmat Rumen Draganov, director al Institutului pentru analize şi evaluări în sectorul turistic, transmite Novinite.
*Valoarea totală a primelor subscrise de compania Porsche Asigurări, în primul semestru din 2014, a depăşit 5,5 milioane euro, iar numărul poliţelor de asigurare încheiate a crescut cu 124% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni .
*Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat luni 250 de milioane de euro de la opt bănci locale, prin redeschiderea unei licitaţii de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa reziduală la patru ani şi cinci luni, la un randament mediu de 2,19%.
*Avansul economiei Rusiei a încetinit în perioada aprilie-iunie 2012, ajungând la cel mai slab nivel din ultimele cinci trimestre deoarece sancţiunile impuse de SUA şi UE au afectat încrederea consumatorilor, transmite Bloomberg.
*Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat amenzi totale în valoare de 12.600 lei administratorilor unui număr de patru adăposturi de câini fără stăpân, în perioada 3-8 august, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis luni.
*Compania Alexandros Motors estimează că va vinde pe piaţa românească, anul viitor, 400 de automobile Great Wall, produse la fabrica Lovech din Bulgaria, a declarat luni, directorul general al companiei, Bogdan Ciocâlteu.
*Semnătura electronică extinsă va fi utilizată la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană /UE/, potrivit unui proiect de ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Vămilor /DGV/.
*Cei 56 de angajaţi ai Rompetrol din Libia au fost repatriaţi, iar Rompetrol şi-a suspendat temporar activităţile de profil în această ţară, în baza acordurilor cu partenerii comerciali, pe fondul intensificării conflictelor militare şi a degradării situaţiei generale.
*Producătorul şi furnizorul autohton de gaze naturale Romgaz a înregistrat un profit net de 870,95 milioane lei în primul semestru din 2014, în creştere cu aproape 40% comparativ cu prima jumătate a anului trecut, potrivit unui raport al companiei transmis luni Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.
*Grupul OMV Petrom a înregistrat un profit net de 1,38 miliarde lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 42% comparativ cu prima jumătate a anului trecut, când profitul net a fost de 2,39 miliarde lei, potrivit unui comunicat al OMV Petrom transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.
*Scăderea vânzărilor Petrom cu 7% în primul primul semestru al anului a fost determinată de concurenţa crescută de pe piaţa petrolieră şi de introducerea noii accize , a declarat, marţi, Andreas Matje, directorul financiar al companiei, în cadrul unei conferinţe de presă.
*Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom (SNP), a anunţat marţi că în prima jumătate a acestui an a realizat un profit net atribuibil acţionarilor de 433 milioane de euro, cu 57% mai puţin decât rezultatul de 1,011 miliarde de euro înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează un comunicat al grupului OMV.
*Preţurile pe piaţa de electricitate vor fi sub presiune în 2014, atât din cauza dinamicii producţiei, sursele regenerabile fiind de aşteptat să atingă o cota sporită în mixul de producţie, cât şi din cauza cererii scăzute de electricitate, care reflectă în parte iniţiativele de eficientizare energetică, estimează Grupul OMV Petrom, într-un raport transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.
*OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a plătit la bugetul de stat în acest an cu 370 de milioane de lei mai mult în contul noii taxe pe construcţiile speciale şi al supra-impozitului pe veniturile suplimentare, echivalentul unei majorări cu 90% a redevenţelor petroliere, a declarat, marţi, Andreas Matje, directorul financiar al companiei, în cadrul unei conferinţe de presă.
*Canicula şi disconfortul termic a afectat, timp de trei zile, toate zonele ţării, unde temperaturile maxime au atins atinge 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) s depăşit pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/, în intervalul 12-14 august, valul de căldură s-a intensificat treptat în toată ţara, iar vremea a fost călduroasă.
*Trenurile de marfă şi călători vor circula, în intervalul 12 — 14 august a.c. cu viteză redusă, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi la nivelul solului, se arată într-un comunicat remis marţi de Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA.
*Peste 500 de de autobuze din cele 1.000 care se află în parcul circulant sunt dotate cu aer condiţionat, iar ele circulă intercalat, pe toate liniile, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu.
*Consumul naţional de electricitate ar putea creşte în zilele următoare, ca urmare a caniculei, însă sistemul energetic naţional dispune de mai multe centrale de rezervă care pot fi pornite în caz de necesitate, a declarat, marţi, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional.
*Producătorul german de bunuri de consum Henkel a avertizat marţi că se aşteaptă la o încetinire a majorării câştigurilor în semestrul doi din 2014 deoarece conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu afectează afacerile, transmit Bloomberg şi Reuters.
*România trebuie să demareze implementarea soluţiilor alternative pentru folosirea unor pesticide care nu distrug populaţiile de albine şi să nu mai caute scuze prin solicitarea de derogări de la Comisia Europeană /CE/, avertizează, marţi, într-un comunicat de presă, organizaţia Greenpeace România.
*Banca Românească alocă un plafon de până la 225 de milioane de lei pentru creditarea clienţilor beneficiari ai subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru anul 2014, potrivit unui comunicat al băncii.
*Producătorul român de cosmetice, Cosmetic Plant, vizează în acest an intensificarea exporturilor, cea mai recentă piaţă de desfacere fiind Ungaria, se arată într-un comunicat al companiei transmis, marţi.
*Profitul CEZ AS, cea mai mare companie de utilităţi din Cehia, a scăzut cu 32% în trimestrul doi din acest an, din cauza scăderii preţului electricităţii şi a reducerii veniturilor la parcul eolian din România, transmite Bloomberg.
*Cifra de afaceri a companiei farmaceutice Zentiva (fosta Sicomed — n.r.) s-a situat la 200,13 milioane lei în primul semestru din 2014, în creştere cu aproape 25% comparativ cu prima jumătate a anului trecut, rulajul a însumat 160,85 milioane lei, potrivit datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti, publicate marţi.
*Poliţia sârbă investighează privatizarea din 2008 a companiei energetice de stat NIS, al cărei acţionar majoritar este acum grupul rus Gazprom Neft, a anunţat Ministerul de Interne de la Belgrad, transmite Reuters.
*Cel mai mare producător auto european, Volkswagen AG, a anunţat marţi majorarea vânzărilor de automobile cu 4% în iulie, datorită îmbunătăţirii pieţei auto din Europa şi China, care a compensat declinul din America de Nord şi de Sud, transmit Dow Jones Newswires şi Reuters.
*Fitch Ratings a înrăutăţit, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingurilor pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală atribuite Băncii Comercial Române (BCR) şi a confirmat ratingul pe termen lung al celei mai mari bănci din România la ‘BBB plus’, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
*Producătorii români de legume şi fructe cer Ministerului Agriculturii să notifice Comisia Europeană cu privire la pierderile pe care aceştia le înregistrează în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor membre Comunităţii Europene, a declarat Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România.
*România a transmis oficial Comisiei Europene situaţia din sectorul de legume şi fructe, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă pentru produsele alimentare din Uniunea Europeană, însă propunerile privind sprijinul financiar care va fi acordat producătorilor români vor fi prezentate la reuniunea de la Bruxelles din 14 august, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.
*Rusia va furniza Egiptului cel puţin 5 milioane de tone de grâu şi în paralel va spori importurile de produse agricole din această ţară nord-africană, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin după întâlnirea avută marţi în staţiunea Soci de la Marea Neagră cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, relatează agenţia Reuters.
*Pierderile directe ale producătorilor agricoli bulgari în urma embargoului anunţat săptămâna trecută de Rusia sunt estimate între 5 şi 10 milioane de euro, dar pierderile potenţiale ar putea fi mult mai mari, a declarat miercuri ministrul interimar bulgar al agriculturii şi alimentaţiei, Vasil Grudev, transmite BTA.
*Sancţiunile şi contramăsurile cu care fac schimb Uniunea Europeană (UE) şi Rusia abundă în subterfugii. Pieţele financiare europene sunt închise pentru băncile ruseşti, dar sunt deschise pentru filialele lor şi, oricât de ciudat ar fi, pentru statul rus însuşi. Și invers, pentru exportatorii europeni se pare că nu va fi prea greu să ocolească embargoul agroindustrial impus de Putin, este de părere cotidianul francez Les Echos.
*Rusia va modifica lista alimentelor interzise la import provenite din statele occidentale, ce a fost adoptată ca represalii la sancţiunile impuse Moscovei după acţiunile acesteia împotriva Ucrainei, a anunţat vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici, citat de agenţiile Interfax şi EFE.
*Miniştrii agriculturii din statele Uniunii Europene vor avea pe 5 septembrie o reuniune extraordinară la Bruxelles pentru a evalua efectele embargoului rus asupra produselor agroalimentare pentru companiile europene afectate, relatează agenţia EFE citând surse comunitare neprecizate.
*Transportatorii internaţionali trebuie să îşi adapteze contractele în funcţie de evoluţiile din Federaţia Rusă, care a decis, la data de 7 august a.c. să respingă aproape toate produsele agricole, materiile prime şi produsele alimentare care provin din Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia şi Regatul Norvegiei, susţine Florinel Andrei, secretarul general al Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI).
*Legumicultorii români vor primi despăgubiri de la Comisia Europeană pentru pagubele suferite în urma embargoului impus de Federaţia Rusă la importurile de produse alimentare din Uniunea Europeană, evaluările actuale privind pagubele fiind de 10 milioane de euro pentru 22.000 de tone de legume aflate pe stoc, a declarat Achim Irimescu, reprezentantul Delegaţiei României pe lângă Comisia Europeană, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
*Șantierul Naval Orşova a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 2,701 milioane lei, faţă de pierderi de 3,358 milioane lei raportate la 30 iunie 2013, conform datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
*Reprezentanţii Ministerului Mediului au identificat o serie de nereguli în urma controalelor din judeţul Gorj, afectat recent de inundaţii, mai multe ocoale silvice din judeţ, 18 societăţi dar şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj desfăşurând activităţi neconforme cu legea.
*Peste 80% din activele de pe piaţa de asigurări vor fi evaluate până în luna mai a anului viitor, în cadrul proiectului AQR (Asset Quality Review), evaluarea urmând să includă şi un test de stres pentru dimensionarea impactului şocurilor din piaţă asupra stabilităţii financiare a sectorului de asigurări din România.
*Rompetrol Well Services a raportat un profit net în valoare de 7,171 milioane de lei după prima jumătate a acestui an, în scădere de peste două ori comparativ cu rezultatul net afişat în perioada similară a anului trecut.
*Profitul E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, a scăzut cu 20% în primul semestru din 2014, după ce vânzările de active au redus volumul afacerilor şi fluctuaţiile valutare au afectat câştigurile la subsidiarele din afara ţării, transmite Bloomberg.
*Compania Oltchim a înregistrat pierderi de 114,51 milioane lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când pierderile se cifrau la 147,49 milioane lei, potrivit situaţiilor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.